Chiul pe banii statului. Deși Primăria îi poate folosi conform legii pentru munca în folosul comunității, mulți gălățeni asistați social se fac că plouă atunci când trebuie să se prezinte la programul de muncă. Autoritățile locale au descoperit că mulți asistați atașează la dosar certificate medicale din care reiese că sunt bolnavi și inapți să presteze orele legale de muncă. În mod straniu, foarte mulți dintre aceștia se arată, însă, a fi foarte vioi atunci când se prezintă să-și încaseze ajutoarele de la casieria primăriei. Situația a intrat de curând în atenția primarului Marius Stan și a consilierilor locali care au decis să facă reverificări ale dosarelor, implicit asupra stării de sănatate a beneficiarilor Legii 416 din 2001. Mai mult, executivul Primăriei îi ameninţă pe asistaţii social chiulangii cu anularea ajutorului dacă nu se prezintă la programul de muncă în folosul comunităţii. „Avem doar în jur de 50 de persoane care prestează muncă la societatea Gospodărire Urbană, însă cei care beneficiază de ajutor sunt mult mai mulţi. Găsesc tot felul de scuze, acoperite de tot felul de certificate medicale. Motiv pentru care ne-am decis să verificăm fiecare certificat în parte, să vedem cât sunt de reale. Cei care se sustrag de la această muncă nu vor mai primi niciun ban”, a spus primarul Marius Stan.
De la măturatul trotuarelor, la munca de arhivare
Potrivit legislației în vigoare, beneficiarii venitului minim garantat au obligația ca, în schimbul banilor primiți de la stat drept ajutor social, să efectueze o serie de lucrări în localităților de domiciliu. Conform unei hotărâri emise de catre aleșii locali, pe lângă efectuarea lucrărilor de curățenie pe străzile publice, parcuri sau îngrijit spațiile verzi, o parte a beneficiarilor pot face și muncă "de birou". Este vorba de o serie de activităţi administrative (depozit, arhivă, garaj, cămine, centre de asistenţă socială etc). Totodată, Primăria reamintește beneficiarilor de venit minim garantat care au restanțe la plata impozitelor și a taxelor locale că nu vor mai primi banii până când nu își achită datoriile. În cazul în care își plătesc obligațiile locale într-o perioada de cinci luni de zile, reintră în plată și vor primi și drepturile din urmă. Dacă nu-și achită restanțele în această perioada de timp, dreptul încetează, iar beneficiarul trebuie să reia întreaga procedură pentru a reintra în drepturi. În municipiul Galaţi sunt peste 800 de beneficiari de venit minim garantat.
Adrian Iftimie