Deputații au trecut o lege a votului prin corespondență care nu înlesnește accesul la vot
   Legea Votului prin corespondență a trecut miercuri de Camera Deputaților - cameră decizională, în pofida sugestiilor transmise de societatea civilă, deputații preferând formula agreată cu partidele politice, cu o zi înainte de vot. Legea, cu multe lacune, este departe de a fi un pas care să înlesnească accesul la vot pentru cei din afara țării. Mai mult, forma adoptată ridică serioase semne de întrebare legată de siguranța votului și metodele de prevenire a fra
Dovleceală pe câmpii - la aerodromul Aerial Club Vadeni
   Sarbatoare pentru copiii de toate varstele sambata, de la ora 12:00, la aerodromul Aerial Club din Vadeni, judetul Braila. Sub genericul „Dovleceala pe campii” cei mici, dar si cei mari, sunt invitati la cea de-a 4-a editie a originalul concurs de sculptat in dovleci organizat de aeroclubul galatean. Ca in fiecare an, cele mai frumoase „opere de arta” iesite din mainile sculptorilor de ocazie vor fi premiate cu zboruri de agrement. Zboruri de placere vor putea face, insa, to
Eugen Chebac - ameninţat cu excluderea din PSD
    Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, social-democratul Eugen Chebac, riscă excluderea din partid dacă va aloca vreun leu, din banii care vor veni de la bugetul statului, către primăriile din localităţile conduse de primari PDL. Surse din PSD ne-au declarat că, în cadrul ultimei delegaţii permanente a PSD Galaţi, s-a decis ca, în cazul în care Guvernul Boc va aloca direct fonduri către primăriile conduse de primari pedelişti, niciun leu care va intra de
Au început înscrierile la concursul Can Art&Design Festival
   Începe o nouă ediţie a concursului Can Art&Design Festival. Asociaţia Alucro - EveryCanCounts România, în parteneriat cu Facultatea de Arte Decorative şi Design, din cadrul UNARTE, dau startul celei de-a doua ediţii a concursului naţional dedicat pasionaţilor de creaţie, design şi, nu în ultimul rând, protejarea mediului prin refolosirea dozelor.    Conceptul Can Art&Design Festival a luat naştere anul trecut, prin îmbinarea necesităţii de a cont
O aeronavă P-3C Orion va desfășura antrenamente strategice tactice cu forțele române
   O aeronavă P-3C Orion, aparținând Batalionului de Patrula 9 al Forțelor Navale ale S.U.A., ajunge la Constanța, România, în 11 octombrie, 2015, pentru trei zile de exerciții de luptă antisubmarin alături de Forțele Navale ale României.    Membrii  Forțelor Navale ale Statelor Unite și României vor analiza și exersa tactici, tehnici și proceduri de strategie de luptă antisubmarin pentru a spori interoperabilitatea și capacitatea comună de a asigura
Proiect pentru integrarea școlară a copiilor cu autism în instituțiile de învățământ gălățene
   Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism – APCA Galați, vă invită la evenimentul de deschidere a proiectului „CURIER pentru AUTISM”, un amplu demers de informare, conștientizare și intervenție personalizată cu scopul integrării școlare a copiilor cu autism. Proiectul este o premieră pentru județul Galați și se va desfășura pe tot parcursul anului școlar 2015 / 2016, atât în școli, cât și în afara lor.    Evenimentul de lansar
Munca României nu s-a încheiat – afirmă ambasadorul USA Hans Klemm
   Putem realiza obiectivele noastre comune concentrându-ne asupra a trei teme atotcuprinzătoare: securitate, democraţie şi prosperitate. În Dialogul pe tema Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, în cadrul NATO şi în alte foruri internaţionale, România a demonstrat că este un aliat real, manifestând angajament faţă de democraţia, securitatea şi prosperitatea cetăţenilor săi într-o Europă întreagă, liberă şi în pace. România a avut contribuţii se
FAQiff te bagă în priză! - primul festival internațional de film feminist & queer din România
   Prima ediție a festivalului internațional de film feminist & queer din România, FAQiff, are loc la București în noiembrie și te face părtaș la premiera asta istorică.    O mână de ajutor. Dacă te pasionează filmele care vorbesc despre feminism și despre minoritățile sexuale, sau dacă te preocupă aceste subiecte, acum e momentul să ieși în față. Alătură-te susținătorilor FAQiff.   Aproximativ 1.500 de filme despre feminism & qu
Traficul de persoane ne afectează pe toţi
   „În prezent, peste douăzeci de milioane de persoane din întreaga lume sunt traficate. O formă de sclavie modernă, traficul de persoane este o infracţiune care are loc în aproape toate ţările şi afectează pe aproape toată lumea. Cu toate acestea, multe persoane continuă să creadă că este o chestiune care îi afectează doar pe alţii, din alte ţări. Adevărul este că vă afectează pe dumneavoastră şi ne afectează pe toţi. E posibil ca vic
Ministerul Culturii se implică în aplanarea conflictelor din cultură şi mass-media
  În urma comunicatului de presă transmis de către Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind privind declanşarea grevei japoneze la Opera Naţională Bucureşti. conducerea Ministerului Culturii, reprezentată de secretarul de stat Bogdan Stanoevici, a avut astăzi, 21 septembrie a.c.,o întâlnire cu reprezentanţii organizaţiei noastre. În cadrul discuţiilor s-au căutat şi identificat mai multe soluţii pentru ca artiştii Operei Na
Consulul General al SUA explică programul Loteria Vizelor
   Consulul General al SUA, Daniel Perrone, explică  publicului român regulile programului Loteria Vizelor într-un videoclip pe YouTube:  https://www.youtube.com/watch?v=Dd7AifsQS5w . Vorbind în limba română, Consulul General atrage atenția asupra pericolelor reprezentate de escrocheriile cărora le cad victime unii participanţi la Loteria Vizelor. “Procesul este simplu și clar.  Rețineți vă rog, nu este nevoie de intermediari,” preciz
O pădure veche de 500 de ani este tăiată pentru o competiție de patru zile
  Să conservăm o pădure veche de 500 de ani, în care trăiesc și patru specii pe cale de dispariție sau să distrugem această pădure pentru o competiție olimpică de schi. Răspunsul e evident sau cel puțin așa ar trebui să fie. Cu toate astea, chiar în acest moment, organizatorii Jocurilor Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud defrișează o pădure ai cărei arbori dăinuie de o jumătate de mileniu, pentru a face loc unui complex de schi. E absurd, complet
Creșterea economică a Galațiului a ajuns să se bazeze pe demolarea Combinatului Siderurgic
   Magistrala administrare a Galațiului de către politicieni care n-au avut nicio idee de politici publice a dus zona într-o situație catastrofală din punct de vedere economic. Ridicolul lipsei de strategii economice reiese și dintr-un material prezentat de Prefectura Galați și botezat la mișto: ”Informare cu privire la numărul și valoarea investițiilor noi realizate/în curs de realizare, la nivelul județului Galați în județul(!) 2015. Analiză comparativă cu anii 2014 și
SemiMaratonul Galaţi – dedicat strângerii de fonduri pentru ONG-urile locale
   Grupul de iniţiativă pentru înfiinţarea Fundaţiei Comunitare Galaţi organizează a doua ediție a SemiMaratonului Galaţi, în scopul strângerii de fonduri pentru susținerea proiectelor unor organizații nonguvernamentale locale.    SemiMaratonul Galaţi se va desfășura pe Faleza Dunării, pe 13 septembrie, între orele 8:00 şi 12:00, şi va include patru probe: semimaraton (21 km), ștafetă (3x7 km), cros (7 km) şi cursa populară (3 km, cursă recomandată
Incompetența lui Spiderman Bacalbașa i-a adus lidonit în curtea CJ pentru deszăpezirea drumurilor
   Balamucul la propriu de la Consiliul Județului Galați a dus la o nouă situație limită care poate afecta populația și drumurile în cazul unor ninsori consistente. În urma unui contract multianual, încheiat cu Lemacons-Vega”93, firma familiei lui Corneliu Istrate, în 2014, materialul antiderapant depozitat pentru iarna în curs este unul neomologat. În locul clasicului amestec de nisip și sare, Departamentul de Drumuri al CJ Galați s-a
Alegeți între acțiunile umanitare pro refugiați și manipulările naționaliste de tip UE
   Imaginea acestui mic băiețel naufragiat este, ca multe altele, teribil de zguduitoare și aproape imposibil de privit. Iar la fel de șocant e că liderii noștri, în loc să ia măsuri urgente pentru a răspunde la o tragedie de proporții, s-au împotmolit în discuții interminabile și acuzații reciproce. Dar acum, pentru prima dată, avem speranța unei soluții concrete.    La presiunile cetățenilor, cancelarul german Angela Merkel și preș
Artizanii falimentării Apaterm cer recompense pentru jaful făcut la compania de utilitate publică
   Directorul tehnic al Apaterma SA, Mircea Ispas, directorul economic, Geta Langa, liderul sindical, Cristian Ciubotaru, precum și majoritaea angajaților falimetatei firme de utilități a municipalității au făcut demersuri pentru obținerea unor salarii compensatorii. Suma totală cerută de angajații Apaterm este de 21 milioane lei. Mircea Ispas și Geta Langa, care și-au menținut funcțiile și la clona Apatermului, Calorgal-firmă care funcționează după aceleși princip
Salvați vieți prin petiții on line pe platforma civică Avaaz.org
   Încă îmi aduc aminte ce mi-a zis Renata la telefon și trebuie să împărtășesc asta și cu voi. Mi-a zis următoarele, "Când am aflat că e liberă, am ieșit din casă alergând și strigând: a ieșit! a ieșit!' Tremuram și chicoteam ca un copil mic. L-am strigat pe soțul meu, l-am prins de-o mână și am început să dansăm. Nu avusesem idee până atunci cât de mare poate fi schimbarea pe care o poate aduce un singur om!" Renata vorbea despre Hannah, o femeie
Gălățenii s-au scăpat la micii de ziua națională și au uitat de ”Spiritul Colectiv”
   Doar puțin peste zece gălățeni și-au amintit de promisiunea făcută în urmă cu câteva săptămâni, atunci când au ieșit în stradă pentru a cere schimbarea clasei politice. ”Spiritul Colectiv” s-a stins repede, la Galați, la fel ca și la București, acolo unde au ieșit în stradă vreo 200 de români. Entuziasmul gălățenilor s-a topit în micii și țuica fiartă consumate în parcarea unui supermarket.    De 1 Decembrie, Galațiul a rămas tot un oraș mohorât, c
Demiteţi conducerile Radioului şi Televiziunii Naţionale!
  Delegaţii prezenţi la Consiliul Național al  Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, desfăşurat în zilele de 1 şi 2 septembrie 2015, solicită Parlamentului să modifice, în regim de urgenţă, Legea nr. 41/1994 de organizare şi funcţionare a Societăţii Române de Televiziune-SRTV şi a Societăţii Române de Radiodifuziune–SRR, în sensul depolitizării conducerilor acestor instituţii publice de presă şi să respingă 

Pagina 32 din 94