Pentru al cincilea an consecutiv, Asociația de sprijin pentru Părinții și Copiii cu Autism – APCA Galați, marchează ziua de 2 Aprilie – Ziua Internațională aConștientizării Autismului, printr-o serie de manifestări organizate între 1 și 6 aprilie 2016, menite să atragă atenția asupra acestei afecțiuni.    Pe lângă un workshop intensiv, destinat cadrelor didactice, pe tema integrării școlare a copiilor cu autism, acțiuni ce vor avea loc pe Faleza Inferioară a Du
   Telefonul Vârstnicului, linia telefonică gratuită şi confidenţială, operată de Fundația Principesa Margareta a României şi finanțată de Fundația Vodafone România prin programul Mobile for Good, răspunde nevoilor vârstnicilor din România, fie că vorbim de informare, consiliere, ori de sprijin emoţional. La numărul de telefon 0800 460 001, persoanele vârstnice primesc sfaturi şi sunt  îndrumate de operatorii specializaţi în asistenţă socială ai Fundaţiei Principe
   1.000 de primari de pe ambele maluri ale Prutului se vor reuni la Palatul Parlamentului din București, în cadrul Conferinței Reprezentanților Comunităților Locale din România și Republica Moldova. Evenimentul, organizat de Grupul Interparlamentar „Prietenii Unirii”, Institutul pentru Cultură și Drepturi Europene, Platforma Unionistă Acțiunea 2012, în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, va avea loc duminică, ora 10:00, în Sal
   Cei 1000 de primari de pe ambele maluri ale Prutului, reuniți la Palatul Parlamentului în cadrul Conferinței Reprezentanților Comunităților Locale din România și Republica Moldova, au votat eliminarea granițelor birocratice între cele două state românești.    „Am convingerea că împreună punem astăzi cărămizi solide la garantarea bunăstării populației din România și Republica Moldova. Prin intermediul înfrățirilor așezăm temeliile durabile pentru o Românie
   Organizațiile semnatare fac un apel către toți candidații pentru funcții de demnitate publică, către partidele politice și către mass media să manifeste respect față de cetățenii români în timpul campaniilor electorale. Ne așteptăm ca partidele politice să propună candidați integri și competenți, și să se delimiteze de atitudinile extremiste și anti-democractice. Respindem categoric demagogia și populismul, retorica naționalistă și extremistă din campania elec
   În fiecare an, românii aruncă milioane de tone de mâncare pe foc sau la gunoi. Fie cumpără prea mult și nu pot consuma, fie vorbim de alimente care nici nu apucă să fie vândute. Pentru că expiră sau au ambalajul deteriorat, ajung la incinerator și sunt arse. Tot în România, sute de mii de oameni nu au ce mânca iar unul din 8 copii merge la culcare flămând.    Pentru a răspunde problemelor similare legate de risipa alimentară, francezii obligă supermarketurile să don
   Asociaţia de sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi are plăcerea să anunţe desfăşurarea celei de-a III-a ediţii a evenimentului caritabil în beneficial copiilor din APCA Galaţi - „Serbează Floriile în Albastru”. Astfel, prin evenimentul devenit tradiţional, de duminică, 24 aprilie, continuăm la APCA seria manifestărilor din Luna Conştientizării Autismului.    Manifestarea „Serbează Floriile în Albastru” (culoarea luptei împotriva autismului) 
   Pe planeta noastră există încă un ecosistem marin intact, un loc magic unde impozantele balene albastre, pinguinii și calamarii uriași trăiesc nestingheriți.  Acest paradis natural - care acoperă o suprafață egală cu cea a Germaniei, Franței și Marii Britanii la un loc - e acum în pericol.Vânătorii au masacrat deja mii de balene pe cale de dispariție, iar giganticele flote de pescuit industrial vor să devasteze zona. Un acord încheiat între 24 de țări ar putea trans
   Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, ActiveWatch lansează raportul anual privind situația libertății de exprimare în România - FreeEx 2015-2016 - Libertatea Presei în România.    Problemele structurale ale presei din România s-au manifestat vizibil și în anul 2015. Justiția a reușit să scoată la iveală metodele prin care mass-media au fost aservite în ultimii ani mediului politic, prin mecanisme corupte de finanțare, controlarea agendei publice cu ajutorul c
   Presa de investigație a scris pe larg în ultimele zile despre mecanismul prin care pacienții spitalelor din România au fost puși în pericol sistematic prin utilizarea soluțiilor dezinfectante puternic diluate. Ministerul sănătății încearcă acum să liniștească opinia publică și anunță rezultatele unui control: ”Doar 5% dintre probe erau neconforme.” Aceste cifre sunt o tentivă disperată de a folosi ”dovezi” liniștitoare, prelevate și prelucrate de chiar anga
   Repetenții libertății de exprimare 2015-2016    I.Justificare: B1 Tv este cel mai echidistant canal de știri: a încasat fără să discrimineze bani din șpăgile luate de primari de toate culorile politice. Se acordă postului de știri B1 TV premiul: Echidistanță cu chitanță, pentru talentul extraordinar de a scoate în evidență frumosul din orice primar corupt, fie el mai Chiliman, fie el Vanghelian. Din rechizitoriile făcute de procurorii DNA rezultă că, în ultimii
   Pentru festivalul cărnii de câine din Yulin, unii câini sunt furați de la proprietarii lor și bătuți sau lăsați să sângereze până la moarte. Apoi sunt atârnați în cârlige, cu anusul tăiat și pielea jupuită, și vânduți pentru a fi mâncați. Animalele mor în chinuri groaznice. Conform unor cercetări recente, creierul câinilor e foarte asemănător cu cel uman în privința procesării emoțiilor - un aspect pe care posesorii și iubitorii de câini îl înțeleg
   ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent și Convenția Organizațiilor de Media atrag atenția că numărul jurnaliștilor din radioul public hărțuiți pentru criticarea managementului instituției este într-o creștere alarmantă.    Săptămâna trecută, mai multe organizații au semnalat că jurnaliștii Mira Gomboş, Alexandru Rusu și Cătălin Gomboş, angajați ai radioului public, erau supuși unor presiuni și încercări de intimidare din partea conducerii radioul
   Fondat de Mihai Căldăraru, ziarul MicNews a devenit renumit prin anchetele sociale dure. MicNews a luat naștere datorită unor oameni cu suflet mare, voluntari ce scriu pentru mica publicație specializată în flux de știri și evenimente reale,de ultimă oră.   „Proiectul meu a început după ce am văzut că sunt multe nereguli în această ţară şi sunt mulţi oameni care fac rău. Există multe hoţii în România care sunt prezentate în exclusivitatate în anchetele şi in
   Fundaţia Principesa Margareta a României şi Șantierul Naval Damen Galaţi și-au propus să aducă împreună copii şi vârstnici în centre sociale intergeneraționale, printr-un efort al întregii comunități.    Programul naţional Generaţii – centrul comunităţii transformă centrele sociale de tip afterschool în centre intergeneraţionale, mobilizând persoanele vârstnice din comunitatea locală să se implice ca voluntari în sprijinul copiilor. Fiecare centru aduce ast
   ActiveWatch, organizație de drepturile omului ce promovează comunicarea liberă în interes public, a trimis astăzi, 31 mai 2016, o sesizare către Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) în legătură cu ediția din 26 mai 2016 a emisiunii „Morning ZU” difuzată de postul Radio ZU în care moderatorii Mihai Morar și Daniel Buzdugan au făcut glume și afirmații peiorative și jignitoare la adresa reprezentanților echipei naționale de fotbal a statului Congo, dar și a cong
   Glifosatul este cel mai folosit erbicid din lume și aduce o treime din profiturile companiei. Acest produs chimic este peste tot: în mâncarea noastră, pe câmpuri, în parcuri și chiar și în sângele nostru. Studiile independente au arătat că glifosatul e probabil cancerigen, dar peste doar patru zile Uniunea Europeană ar putea vota pentru păstrarea acestei otrăvi pe piață, cedând la presiunile giganților agrochimici!    Câteva țări importante ca Germania și Italia
   Asociaţia de Turism Montan „Cocoşul de Munte”, din Braşov, vă invită, în perioada 10-12 Iunie, la cea de a II-a ediţie a Trofeului „Cocoşul de Munte”, ce se va desfăşura în Masivul Ciucaş, lângă Cabana Muntele Roşu. Acest eveniment este unul sportiv de tip outdoor challenge şi reprezintă a 2-a etapă din Campionatul Naţional de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor”.    La acest eveniment poate participa orice persoană, indiferent de condiţia fizică, experie
   Fundația World Vision Romania, în calitate de beneficiar, alături de partenerii săi de implementare: Asociaţia Novapolis – Centrul de Analize şi Iniţiative pentru Dezvoltare – Partener 1, și Asociația Centrul pentru Resurse Civice – Partener 2, anunță lansarea proiectului ”Integrare + Servicii și asistență pentru migranți în Regiunea 2”.   Obiectivul general al proiectului este de a furniza servicii de asistență (socială, medicală, psihologică, juridică etc
   În urmă cu 18 luni, imperiul agrochimic Monsanto părea de neclintit. Acum, după 20 de campanii la care au participat 2 milioane dintre noi, cu milioane de semnături, mesaje, telefoane, acțiuni de stradă, întâlniri la nivel înalt și articole în presă... viitorul ”modelului Monsanto” e pus sub semnul întrebării!  Uniunea Europeană tocmai a refuzat să acorde Monsanto o nouă autorizație pentru pesticidul glifosat. E o victorie uriașă: glifosatul aduce aproape o treime

Pagina 3 din 32