Apartamentele de lux nevândute, oferite spre închiriere

 

   Lansate pe piaţa imobiliară din Galaţi ca nişte copii nereușite ale marilor ansambluri rezidenţiale de peste hotare, celebrele proiecte „Italien Residence”, „Privilege”, „Bey City” sau chiar blocurile construite de Vega `93 s-au dovedit a fi, în mare parte, eşecuri. Şi asta pentru că, odată cu venirea crizei economice, dezvoltatorii imobiliari fie au renunţat la idee, lăsând blocurile neterminate (ex: Bey City, construit de firma Beyler), fie au finalizat doar o parte din proiectul iniţial pentru a-şi scoate astfel măcar o parte din investiţia asumată. Chiar şi după ridicarea blocurilor, potenţialii proprietari întârzie să apară, iar dezvoltatorii imobiliari sunt puşi din nou în dificultate, apelând astfel la o soluţie cât de cât salvatoare: închirierea apartamentelor rămase nevândute. „Vânzarea apartamentelor merge foarte greu. Vindem un apartament pe lună. Şi asta pentru că nu sunt bani lichizi. Însă supravieţuim datorită chiriilor. Vă pot spune că închiriem bine şi apartamentele de o calitate mai bună, cum ar fi cele din ansamblurile rezidenţiale, exemplu „Privilege”, „Italien Residence” sau chiar blocurile Vega. Aici chiria este de circa 350 de euro pentru un apartament cu 2 camere şi poate ajunge până la 450 de euro pentru o cameră în plus”, a declarat Marian Chiosa, reprezenant al unei agenţii imobiliare din Galaţi.

 

   Construcţia de noi locuinţe, ţinută pe loc

   Corneliu Israte, directorul Vega 93, a explicat că lipsa potenţialilor cumpărători ţine pe loc continuarea proiectelor imobiliare. „De doi ani nu s-a mai mişcat nimic în domeniul contrucţiilor civile. Noi, avem trei blocuri începute şi deocamdată nu avem prevăzut în buget bani pentru ele. Încă mai avem apartamente nevândute în cele patru blocuri terminate la care aşteptăm cumpărători. Am încercat toate variantele: şi vânzarea în rate şi închiriere”, a spus Istrate.

În aceeaşi situaţie se află şi proiectul celor de la Italien Residence. „Lipsa cumpărătorilor se vede şi în cazul ansamblurilor rezidenţiale. Dacă vă amintiţi, prin 2006-2008, Italien Residence anunţa construcţia a 5.000 de apartamente la Galaţi însă, deocamdată, nu văd decât un singur bloc finalizat şi o fundaţie turnată alături”, a mai declarat Marian Chiosa.

   La rândul lui, „Bey City” promitea primele blocuri cu 14 etaje şi un ansamblu de 1.400 de apartamente. Primii proprietari urmau să intre în posesia locuinţelor în 2008, însă acest lucru a rămas doar un vis, devenit pe parcurs un coşmar pentru cei care au apucat să plătească avansurile, rămânând astfel şi fără bani şi fără locuinţă.

 

   Puţini gălăţeni îşi mai fac case

  Acelaşi trend descendent se observă şi atunci când vine vorba despre construcţia caselor în regim propriu. Astfel, potrivit datelor prezentate de Direcţia Judeţeană de Statistică Galaţi, în prima jumătate a acestui an, doar 150 de gălăţeni au reuşit să-şi termine locuinţele începute în anii trecuţi, mai mult de jumătate dintre case fiind construite în mediul urban şi doar 50 la sate. Statistic, numărul locuinţelor finalizate a fost mai mic decât în 2011, atunci când peste 200 de gălăţeni îşi finalizau construcţia caselor. Situaţia se anunţă mai neagră pentru anii următori. Şi asta pentru că, anul acesta, doar 30 de gălăţeni au solicitat autorizaţii pentru ridicarea unei locuinţe, faţă de 90 de persoane, câte se prezentaseră la Primărie în acest scop, în primele şase luni ale anului 2011.

   Marilena Dinu