Asociația de Turism Montan Cocoșul de Munte, din Brașov, are deosebita plăcere de a vă invita în perioada 12-14 iunie la prima ediție a trofeului Cocoșul de Munte ce se va desfășura în Dâmbul Morii, Masivul Piatra Mare. Acest eveniment este unul sportiv de tip challenge și reprezintă a II-a etapa din cadrul Campionatul Național de Turism Sportiv “Ștafeta Munților”.
La acest eveniment poate participa orice persoană, indiferent de experiența, tot ceea ce trebuie să facă este să respecte regulametul competiției. În funcție de experiență, se va alege o categorie: Family, Juniori, Elite, Open, Veterani, Feminin.
Competiția “Trofeul Cocoșul de Munte” se va desfășura în masivul Piatra Mare. Traseul ales de organizatori este unul de o dificultate medie, iar parcurgerea lui necesită o condiție fizică bună. Categoria Family va beneficia de un alt traseu mai ușor.
Pe lângă raidul montan (drumeția), concurenții vor trebui să facă fața și altor probe. Proba Teoretică, unde fiecare echipă trebuie să raspunda la un set de 15 întrebări de cultură generală referitoare la zona în care se desfășoară competiția. Fiecare membru al echipei va răspunde la câte 5 întrebări. Această probă este cronometrată. Altă probă este cea de orientare turistică.
O probă, opțională de astă dată, este cea de alpinism, care se va desfășura pe un traseu cu o dificultate redusă, astfel încât și cei mai puțini inițiați să îl poată parcurge fără mari probleme. Pentru această probă a fost ales un traseu de alpinism din Prapastia Urșilor. Pentru categoria Family, această probă va consta în una de noduri folosite în alpinism. In ambele cazuri, evoluțiile concurenților vor fi cronometrate.
Sâmbătă seara, la focul de tabără se va desfășura mult iubita probă culturală, o probă așteptată de toti, unde cei mai îndrăzneți dintre participanți vor cânta melodii, vor recita poezii și vor pune în scenă o mică scenetă (teatru).
Pentru sustinători și pentru cei care nu vor pleca în drumeție se vor organiza în tabără diferite activități menite să îi bine dispună.
Asociația De Turism Montan „Cocoșul De Munte” este o organizație cultural-educativă și sportivă care reunește iubitori ai naturii și pe toți cei interesați în cunoașterea, studiul și ocrotirea naturii din județul Brașov și din toată țara.
Asociația De Turism Montan „Cocoșul De Munte” are drept scop cercetarea și educația ecologică, evaluarea și păstrarea patrimoniului natural, pregătirea fizică și intelectuală a membrilor în vederea realizării scopurilor propuse.