Actualitate
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au început urmărirea penală împotriva medicului Călin Doboş, cel care a efectuat operaţia de liposucţie tinerei din Brăila, care a decedat săptămâna trecută. Potrivit prim-procurorului Ion Gâlcă, dr. Călin Doboş a primit interdicţie de a părăsi localitatea şi este anchetat pentru ucidere din culpă şi exercitarea fără drept a unei profesii. „Actele premărgătoare efectuate în cauză au condus la î
Corina Dobre
3693 0
Dr. Călin Doboş este de negăsit de către autorităţi, chiar şi la aproximativ o săptămână de zile de la izbucnirea scandalului care a cutremurat opinia publică, dar şi lumea medicală, după decesul unei tinere în urma unei operații de liposucție. Niciun reprezentant al Clinicii private „Hyperion” nu a putut fi contactat, iar centrul medical ce aparţine lui Călin Doboş nu şi-a mai deschis uşile încă de săptămâna trecută. „Nu am discutat cu niciun repr
Corina Dobre
2018 0
Chiul pe banii statului. Deși Primăria îi poate folosi conform legii pentru munca în folosul comunității, mulți gălățeni asistați social se fac că plouă atunci când trebuie să se prezinte la programul de muncă. Autoritățile locale au descoperit că mulți asistați atașează la dosar certificate medicale din care reiese că sunt bolnavi și inapți să presteze orele legale de muncă. În mod straniu, foarte mulți dintre aceștia se arată, însă, a fi foarte vi
Sorin Țiței
2023 0
Anestezistul Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţului şi membru de vază al Colegiului Medicilor din Galaţi, a uitat subit de Jurământul lui Hippocrate atunci când a ales să colaboreze, contra-cost, cu stomatologul Călin Doboş. Pentru bani, fostul şef al Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean a închis ochii la ilegalităţile comise de către dentistul Călin Doboş, care efectua operaţii estetice fără a fi spe
Sorin Țiței
2242 0
Reorganizarea Apaterm, decisă de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, le permite gălăţenilor să nu se mai lase jecmăniţi de Apaterm. Datornicii la întreţinere pot scăpa de penalităţile aplicate de către societatea de termoficare a Galaţiului, dacă îşi achită datoria de bază până pe data de 31 iulie. „Condiţia accesării procedurii este achitarea debitelor curente. Pentru orice sumă achitată în plus faţă de valoarea facturii curente se va proce
Sorin Țiței
3338 0
Mizeria din lumea medicală gălățeană iese din nou în evidență, după un nou sacrificiu uman. Decesul tinerei din Brăila scoate la iveală faptul că medicul Călin Doboș era specializat în chirurgie oro-maxilo-facială și, totuși, el efectua operații de chirurgie estetică, alături de anestezistul Nicolae Bacalbașa, membru marcant al Colegiului Medicilor din Galați și președinte al Consiliului Județului. Doctorul Nicolae Bacalbaşa ar putea fi anchetat de către
Sorin Țiței
4485 0
Banii europeni pentru copiii cu handicap vor avea efecte și la Galați. Conform unui anunț postat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Centrul „Multifuncțional KIDS”, aflat în Țiglina 2, destinat copiilor cu deficienţe neuro-psiho-motorii, va fi modernizat și extins cu bani europeni. Practic, proiectul presupune reabilitarea, modernizarea și echiparea spațiilor existente în corpul A, dar și extinderea acestui imobil. Aici vor putea fi trataţi, pe peri
Sorin Țiței
2530 0
Irina Ciuraru, brăileanca de 36 de ani, care, în urmă cu trei săptămâni, a făcut o operaţie de liposucţie la clinica Hyperion, a murit. Femeia se afla de mai multe zile în comă, după ce medicii gălăţeni i-au pus diagnosticul de septicemie cauzată de „insuficienţă multiplă de organ”. Pacienta a decedat la ora 18:30, decesul fiind constatat de către medicii de la Terapie Intensivă. „Femeia fusese diagnosticată cu insuficienţă multiplă de organ. Practic,
Sorin Țiței
2445 0
Aberațiile manageriale ale primarului Marius Stan au atins apogeul cu risipa de bani publici cheltuiți pentru organizarea unei gale de box despre care edilul-șef zice că ne face cunoscuți în toată lumea. Vineri s-au pus în vânzare biletele pentru titlul european la categoria grea, în varianta WBO, care se va disputa la Galați, pe 22 februarie. Organizatorii pun la bătaie în jur de 3.000 de bilete de acces la meciul de centură europeană. Costul biletelor variază într
Sorin Țiței
3515 0
Liderii sindicali şi conducerea ArcelorMittal Galaţi au bătut palma în defavoarea angajaţilor: salariile celor 7.800 de siderurgişti nu vor fi majorate nici în acest an. După mai bine de două luni de negocieri, liderii sindicali au reuşit să obţină doar acordarea unor bonusuri pentru angajaţii de pe platforma siderurgică, nicidecum creşterea salariului de bază, după cum se băteau cu pumnul în piept o serie de sindicalişti. Liderii combiniştilor au acceptat ofer
Corina Dobre
3577 0
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complice în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați