Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați”Joi, 17 decembrie, la ora 11 dimineata, tatal meu a fost adus la Unitatea de Primire Urgente (UPU) a Spitalului Judetean Galati, cu o ambulanta. Tata are 86 de ani, a avut cancer de colon (acum are colostomie, stabila, de doi ani), si a chemat ambulanta pentru ca voma de doua zile, avea crampe si nu avea tranzit intestinal prin colostomie. Bineinteles ca m-am asteptat sa fie testat pentru Covid si apoi tratat ca o urgenta - pentru ca e UPU. Unitate de Primire Urgente. Am inteles ca membrii familiei nu sunt admisi la UPU. Perfect rezonabil. Pe de alta parte, cine ia informatii/anamneza de la pacientii care nu pot da informatii? Nu exista nici un sistem. De exemplu tata, la 86 ani, bolnav si slabit. Familia (mama sau eu) nu am primit nici o intrebare sau telefon. Tata avea un dosar cu investigatii de anul trecut (exact aceleasi simptome, aceeasi problema, internat la Spitalul Judetean sectia Chirurgie pentru obstructie intestinala si rezolvat) dar nu l-a cerut nimeni. A fost evaluat de medicul UPU si dupa aceea a asteptat 30 de ore pentru rezultatul de test Covid. Initial pe un scaun, ulterior pe o targa. 30 de ore. Nu i s-a spus daca are voie sau nu sa manance sau sa bea. A baut apa de la robinet. Mai tarziu a vomat. Nu se stie ce diagnostic a primit initial dar evident nu a fost considerat o urgenta. Nu i s-a pus nici o perfuzie. 24 de ore fara fluide dupa deshidratare prin varsaturi schimba homeostazia si hemodinamica unui organism tanar drastic. La 86 de ani? Poate ucide. Toti medicii si asistentele de la UPU ar trebui sa stie asta. Ce inseamna homeostazie/ hemodinamica? Medicul UPU ar trebui sa stie. Nu i s-a monitorizat debitul urinar. Nu au fost monitorizate functiile vitale. Nu a venit nici un chirurg sa il evalueze. Nu a fost considerat necesar pana cand nu am intrebat - 24 de ore mai tarziu. Nimeni nu a contactat familia pentru informatii. Am incercat sa sun la UPU dar telefonul suna incontinuu si nu raspunde nimeni. Mi s-a spus - neoficial - “Sunati si spuneti ca sunteti medic!” Nu ar trebui sa conteze. Toti pacientii ar trebui tratati la fel. Inteleg ca situatia e una de calamitate din cauza de Covid. Din nou - daca te pretinzi Unitate de Urgente ar trebui sa faci fata urgentelor. De tot felul. Nu doar Covid. Medicul din UPU are competenta de Urgente. Trebuie sa se miste repede (si bine!) de la un pacient la altul. Daca nu e capabil sa evalueze urgente ar trebui sa faca loc la altii - si sa mearga la alte specialitati mai linistite. Sau sa declare ca sistemul e depasit si trebuie ajutor. Incerc sa fac eu asta in locul acelui medic. Dupa ce am reusit sa contactez medicul din UPU - dupa 30 de ore! tata a fost transferat imediat la sectia chirurgie. Dupa ce a fost pus diagnosticul correct - pe baza informatiilor mele - a intrat direct in sala de operatii. Prea tarziu insa. In timpul anesteziei, a facut stop cardiac si a trebuit sa fie resuscitat. Interventia chirurgicala a fost oprita. A fost transferat la reanimare. Familia nu a fost instiintata. Inca mai asteptam o instiintare sau comunicare oficiala. Toate informatiile pe care le avem sunt neoficiale. Sunt convinsa ca in mare parte cauza stopului cardiac a fost intarzierea interventiei de orice fel. Chirurgicala, resuscitare hidroelectrolitica. Probabil ca o ancheta va decide”.

Raluca Papadopol - medic (dar nu ar trebui sa conteze)