Corina Dobre

Ţărănistul avocat Constantin Telegan luptă să iasă din anonimat încălcând legea. Adversarul politic al lui Marian Popa, alt preşedinte al PNŢCD Galaţi, bombardează, de câteva săptămâni bune, locuitorii municipiului Galaţi cu pliante prin care se autopromovează şi îi îndeamnă pe oameni să apeleze la serviciile sale juridice. „Nu arunca acest pliant! Valorează 100 de lei, preţul unei consultaţii juridice de specialitate” sau „Ai grijă la cine apelezi
Corina Dobre
6309 0

Una dintre societăţile de casă ale democrat-liberalilor şi social-democraţilor din Galaţi şi Brăila, Tancrad SRL, a primit cadou din partea Consiliului Judeţului Galaţi nu mai puţin de 534.744,48 de lei pentru lucrări efectuate doar pe hârtie. Firma, abonată de ani buni la banul public prin nenumărate contracte de asfaltare şi construcţii civile, a încasat aceşti bani, în anul 2011, pentru o serie de lucrări neexecutate la noul sediu al Consiliului Judeţului Ga
Corina Dobre
4229 0

Inspectorului şcolar general, democrat-liberalul Doru Resmeriţă, îi face cu ochiul scaunul de edil-şef al municipiului Galaţi. De câteva săptămâni bune, cel care a tăiat în carne vie la Bacalaureat, introducând camerele video în sălile de examen, analizează varianta de a candida, anul viitor, pentru fotoliul de primar. Contrar tuturor așteptărilor, Resmeriță se întoarce în genunchi cu fața spre partidul său (PDL), acolo unde a fost marginalizat de ani buni. S
Corina Dobre
5589 0

Şedinţa extraordinară, convocată de consilierii PSD, PNL şi PC, s-a transformat, ieri, într-un adevărat câmp de bătălie electorală. Pentru a doua oară, în mai puţin de două săptămâni, preşedintele Consiliului Judeţului, social-democratul Eugen Chebac, care şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat din partea UNPR, a fost pus la zid de consilierii din cadrul USL. Aleşii locali nu s-au sfiit, ieri, să se comporte ca într-o mahala, după ce, înainte de şe
Corina Dobre
4662 0

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au început urmărirea penală împotriva medicului Călin Doboş, cel care a efectuat operaţia de liposucţie tinerei din Brăila, care a decedat săptămâna trecută. Potrivit prim-procurorului Ion Gâlcă, dr. Călin Doboş a primit interdicţie de a părăsi localitatea şi este anchetat pentru ucidere din culpă şi exercitarea fără drept a unei profesii. „Actele premărgătoare efectuate în cauză au condus la î
Corina Dobre
3763 0

Controversatul lider politic Dan Nica, tătucul PSD-iştilor gălăţeni, le-a declarat război mai multor membri social-democraţi. După modelul comunist „eu te-am făcut, eu te omor”, şeful social-democraţilor gălăţeni a demarat campania de colectare selectivă a membrilor PSD. Şi asta pentru că şeful organizaţiei judeţene a partidului a hotărât să se descotorosească de mai mulţi membri apropiaţi lui Eugen Chebac.
Primul „expulzat” din PSD Ga
Corina Dobre
5667 0

Prefectul Galaţiului, Paul Florea, este ameninţat de social-democraţii gălăţeni cu schimbarea din funcţie. Şi asta pentru că, reprezentantul Guvernului în teritoriu refuză în continuare să dea avizul de legalitate hotărârilor adoptate de consilierii judeţeni privind excluderea lui Alexandru Teodorescu şi înlocuirea acestuia cu PSD-ista Victoria Giurgiu. „Astăzi (n.r. ieri) am primit mapa cu hotărârile de la Consiliul Judeţului. Le-am dat mai departe funcţion
Corina Dobre
4422 0

Dr. Călin Doboş este de negăsit de către autorităţi, chiar şi la aproximativ o săptămână de zile de la izbucnirea scandalului care a cutremurat opinia publică, dar şi lumea medicală, după decesul unei tinere în urma unei operații de liposucție. Niciun reprezentant al Clinicii private „Hyperion” nu a putut fi contactat, iar centrul medical ce aparţine lui Călin Doboş nu şi-a mai deschis uşile încă de săptămâna trecută. „Nu am discutat cu niciun repr
Corina Dobre
2083 0

Liderii sindicali şi conducerea ArcelorMittal Galaţi au bătut palma în defavoarea angajaţilor: salariile celor 7.800 de siderurgişti nu vor fi majorate nici în acest an. După mai bine de două luni de negocieri, liderii sindicali au reuşit să obţină doar acordarea unor bonusuri pentru angajaţii de pe platforma siderurgică, nicidecum creşterea salariului de bază, după cum se băteau cu pumnul în piept o serie de sindicalişti. Liderii combiniştilor au acceptat ofer
Corina Dobre
3662 0

Preşedintele PC Galaţi, Eugen Durbacă, a comentat, în cadrul unei conferinţe de presă, atitudinea liderilor PNL şi PSD, acuzaţi de conservatori că nu îi consultă cu privire la deciziile care se iau în interiorul USL. Controversatul lider politic gălăţean a pus lipsa dialogului pe seama fricii, ţinta sa fiind deputatul Victor Paul Dobre, care l-a criticat, în repetate rânduri, pentru decizia de a se înscrie în cursa pentru fotoliul de primar al Galaţiului. „Cel
Corina Dobre
5510 0

Parlamentarii Opoziţiei au iniţiat o moţiune în care nici măcar ei nu cred. Deputatul Liviu Bogdan Ciucă, purtătorul de cuvânt al PC Galaţi, a recunoscut că moţiunea de cenzură pe care USL o va susţine, joi, în Parlament, împotriva comasării alegerilor, nu are şanse să treacă. Conservatorul a spus, în schimb, că moţiunea ar putea avea sorţi de izbândă dacă parlamentarii Puterii vor alege să taie porci, decât să fie prezenţi în plenul Parlamentului. „
Corina Dobre
5561 0

PSD-iştii gălăţeni au sărit la gâtul prefectului Galaţiului, Paul Florea, după ce, cu o zi înainte, reprezentantul Guvernului în teritoriu a atras atenţia consilierilor judeţeni şi PSD-ului cu privire la o serie de ilegalităţi comise în cazul „Teodorescu”. Intervenţia prefectului i-a scos din sărite pe oamenii liderului „democrat” Dan Nica, aceştia acuzându-l pe Florea că se amestecă în treburile interne ale partidului. „Paul Florea nu ar trebui să
Corina Dobre
3955 0

Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţului s-a transformat, ieri, încă o dată, într-un adevărat circ politic, de cea mai joasă speţă. Mai mulţi aleşi locali judeţeni au ţinut morţiş să demonstreze că bunele maniere nu fac casă bună cu politica, în timp ce s-au întrecut în insulte şi gesturi dintre cele mai josnice.
Consilierii judeţeni din cadrul USL i-au anulat mandatul lui Alexandru Teodorescu, la comanda controversatului lider politic gălăţean, deputa
Corina Dobre
3917 0

Preşedintele PSD pe ţară, Victor Ponta, a anunţat, în cadrul vizitei sale la Galaţi, că Uniunea Social Liberală se va afla oficial în campanie electorală, începând cu data de 1 februarie 2012. Chiar dacă la Galaţi USL scârţâie din toate încheieturile, fapt confirmat şi de o serie de membri ai Uniunii, Victor Ponta a ţinut morţiş să spună că „USL va funcţiona foarte bine. Sunt convins că şi Consiliul Judeţean, Primăria şi majoritatea covârşitoare a
Corina Dobre
5853 0

Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, copilul de suflet al primarului Dumitru Nicolae, se poate considera, începând de astăzi, un PSD-ist cu adevărat fericit. Şi asta pentru că preşedintele PSD la nivel naţional, Victor Ponta, a declarat, în cadrul vizitei sale la Galaţi, că răzvrătitul Ciumi este ”prietenul” său. Asta după ce, Victor Ponta şi-a trădat colegul de partid, care se clasase pe primul loc în sondajele interne ale USL, desemnându-l pe libera
Corina Dobre
4223 0

Anul Nou vine cu mari surprize pentru organizaţia municipală a social-democraţilor. Şeful PSD-iştilor gălăţeni, deputatul cu apucături „democratice” Dan Nica, trage sforile pentru a-i „îngropa”, înainte de termen, pe primarul Dumitru Nicolae și pe pupila sa Nicușor Ciumacenco. Triada horror Nica-Saghian-Popa, care stă la baza celor mai multe tunuri financiare din administraţia locală, plănuiește înlăturarea lui Dumitru Nicolae de la şefia organizaţiei m
Corina Dobre
4894 0

Victoria Giurgiu, profesor de istorie în oraşul Târgu Bujor, va fi învestită, săptămâna viitoare, în cadrul şedinţei ordinare a CJ, în funcţia de consilier judeţean. Profesoara PSD, agreată de tabăra judeţeană a PSD, condusă de Dan Nica, îi va lua locul lui Alexandru Teodorescu, cel care a fost exclus din partid la comanda aceluiași lui Dan Nica. Membrilor PSD, reuniţi în şedinţa Biroului Permanent Judeţean, de săptămâna trecută, li s-a cerut să voteze
Corina Dobre
6224 0

Liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, Călin Popescu-Tăriceanu, a criticat ieri, în vizita sa la Galaţi, iniţiativa coaliţiei de la guvernare privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Tăriceanu a catalogat iniţiativa PDL drept o subminare a democraţiei, care pune în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. „Subminarea democraţiei prin comasarea alegerilor este un fapt extrem de periculos şi nu reprezintă decât u
Corina Dobre
4174 0

Copilul de suflet al lui Dumitru Nicolae, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, pe care Dan Nica nu a vrut să îl impună în cursa pentru Primărie din partea USL, este curtat de UNPR. Surse din partid susţin că ministrul Apărării, Gabriel Oprea, care deţine şi funcţia de preşedinte al UNPR, este tentat să îl înlocuiască pe Eugen Durbacă cu Nicuşor Ciumacenco, în cursa pentru fotoliul de primar. Asta, în ciuda faptului că deputatul Mihail Boldea a anunţat, oficial, c
Corina Dobre
5600 0

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, va candida pentru un nou mandat din partea UNPR. Deşi a anunţat, iniţial, că se va înscrie în cursa pentru şefia judeţului ca independent, preşedintele CJ s-a răzgândit şi a bătut palma, de curând, cu UNPR, în urma unor negocieri pe care le-a purtat, la Bucureşti, cu ministrul Apărării, Gabriel Oprea. Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţului va face echipă cu Eugen Durbacă, care v
Corina Dobre
6312 0
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complice în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească