Corina Dobre

Decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, profesorul Petru Alexe, nu va mai figura pe lista PDL la alegerile locale, programate pentru data de 10 iunie. Alături de acesta, consilierii locali Radu Gheorghe şi Ion Dumitru au spus „nu” listei de consilieri municipali ai PDL. Petru Alexe rămâne membru al Partidului Democrat-Liberal, însă refuză să mai facă parte din vreo structură de conducere sau să mai deţină vreo funcţie aleasă. Decanul Facultă
Corina Dobre
3099 0

Cei 34 de consilieri judeţeni ai Galaţiului vor spune adio indemnizaţiei aferente lunii noiembrie. Preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, a declarat că aleşii locali nu-şi vor primi lefurile în condiţiile în care au votat împotriva ordinii de zi, iar şedinţa a fost suspendată. „Am constatat, încă o dată, neimplicarea consilierilor în aprobarea proiectelor tehnice pentru realizarea de investiţii la nivelul Consiliului Judeţului Galaţi. Nu pot să î
Corina Dobre
5266 0

Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Solidaritatea Sanitară vor ca salariaţii din sistemul sanitar să fie remuneraţi în funcţie de performanţă. Preşedintele filialei locale a sindicatului, Viorel Rotilă, a declarat că organizaţia sindicală pe care o conduce sprijină soluţia înaintată de către ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi militează pentru scoaterea salariaţilor, din spitalele care realizează venituri din contracte cu CAS, din categoria bugetar
Corina Dobre
5027 0

Baronul local Eugen Durbacă a pierdut bătălia contra greilor din PNL pentru postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi. Liberala Tania Bogdan şi social-democratul Cornel Hamza vor fi unşi, luni, vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţului, după ce USL l-a momit pe Durbacă cu un loc pe lista candidaturilor Uniunii pentru Parlamentare. Deşi Durbacă a ţinut cu dinţii de scaunul de vicepreşedinte al forului deliberativ judeţean, ministrul Administraţiei, li
Corina Dobre
4971 0

Deputatul UNPR Mihail Boldea a formulat, miercuri, plângere penală împotriva lui George Cubasa, fostul director al societăţii de termoficare a Galaţiului, dar şi a Consiliului de Administraţie, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, delapidare, fals şi uz de fals. Vechea conducere a Apaterm este acuzată, printre altele, că a cheltuit aproximativ 21 de milioane de lei pentru reabilitarea punctelor termice, în condiţiile în care suma de bani ar fi trebuit s
Corina Dobre
3920 0

Senatorul democrat-liberal Marius Necula s-a autosuspendat, joi seara, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Municipal, din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PDL Galaţi. Conducerea formaţiunii politice, pe municipiu, a fost preluată, până la viitoare alegeri, de către consilierul local Victor Dobrea, director în Şantierul Naval „Damen” şi mâna dreaptă a parlamentarului portocaliu. Surse participante la şedinţă ne-au spus că mai mulţi membri
Corina Dobre
4814 0

Nu mai puţin de 18 organizaţii neguvernamentale, printre care Agenţia de Monitorizare a Presei, Institutul pentru Politici Publice şi Centrul pentru Jurnalism Independent, protestează împotriva refuzului Senatului României de a trimite în Consiliul Superior al Magistraturii un „reprezentant veritabil” al societăţii civile. „Senatul României nu face diferența între societatea civilă și societatea în civil. Senatul României a ignorat cu bună știință poziția
Corina Dobre
5144 0

Trei politicieni gălăţeni ai fostei Puteri au acceptat să pice în ridicol, după ce s-au lăsat avansaţi în grade militare de către penibilul Gabi Oprea. Scandalul avansărilor în grad la comandă politică - operate de către fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea, care a izbucnit la nivel naţional, vizează şi trei politicieni gălăţeni. În această situație se află: fostul preşedinte al Consiliului Judeţului – progresistul Eugen Chebac, fostul prefect dem
Corina Dobre
3699 0

La nici două săptămâni de la alegeri, liberalii şi conservatorii gălăţeni se confruntă deja cu probleme în căminul conjugal. Postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţui, care revine ACD (Alianţa de Centru Dreapta, din care fac parte PNL şi PC), a stârnit furie în rândul conducerii celor două partide. În timp ce liberalii trag tare pentru ca Tania Bogdan să primească un al doilea mandat de vicepreşedinte, conservatorii se luptă să îl impună pe Eugen Dur
Corina Dobre
4707 0

Deşi îşi doreşte cu ardoare să candideze pentru un nou mandat de parlamentar, ba chiar îşi pune la punct o mega-strategie de manipulare a electoratului, deputatul „ciripitor” Florin Pâslaru nu se va regăsi pe listele USL pentru alegerile din toamnă. Ministrul Comunicaţiilor, social-democratul Dan Nica, nu mai doreşte nici în ruptul capului să îl propună pe Florin Pâslaru pentru un nou mandat de deputat, în ciuda actelor de slugărnicie de care acesta a dat dova
Corina Dobre
3537 0

Din cauza scorului electoral extrem de prost înregistrat în zonele din mediul rural pe care le-au avut în subordine, consilierii judeţeni democrat-liberali Petrică Pohrib şi Vasile Diaconu şi-au pierdut mandatele. Biroul Permanent Judeţean al Partidului Democrat Liberal, întrunit în această dimineaţă, a decis invalidarea mandatelor celor doi consilieri. Surse din rândul democrat-liberalilor ne-au spus că printre motivele invocate de conducerea partidului, în frunte c
Corina Dobre
5183 0

Serviciul de distribuţie a agentului termic secundar în municipiul Galaţi ar putea fi preluat de firma Dalkia, o societate cu acţionariat majoritar francez, care furnizează apă caldă şi căldură şi în casele ieşenilor. Prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, se va întâlni, astăzi, cu reprezentanţii companiei pentru a discuta despre intenţia acesteia de a concesiona serviciul de termoficare al Galaţiului. „Am programată o întâlnire cu un reprezentant al soci
Corina Dobre
3413 0

Fostul social-democrat Nicuşor Ciumacenco, aspirant independent pentru fotoliul de edil-şef al Galaţiului, ar fi fost trădat de către anumite personaje pe care le-a avut, în campanie, alături de el. Liderul PSD Galaţi, ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, a afirmat, ieri, că independentul a obţinut un scor electoral bun în alegeri, dar a lăsat să se înţeleagă că Ciumacenco a fost sabotat de către mai multe persoane pe care le-a avut în preajmă, în campania elect
Corina Dobre
4519 0

După victoria de la alegerile locale, miniştrii de Galaţi, Dan Nica şi Victor Paul Dobre, au lansat seria miştourilor la adresa PDL. Liderul liberalilor gălăţeni şi cel al social-democraţilor au ţinut să ia peste picior conducerea PDL Galaţi, care a înfrânt cu brio pe 10 iunie, fiind surclasată, pe municipiu, de PP-DD. „La PDL, se bat care să stingă lumina, asta este concluzia mea (...) Acestea arată şi de ce a existat acest uriaş val de ură împotriva celor
Corina Dobre
4466 0

Liberalul Marius Stan îşi începe munca la Primărie cu o pauză de odihnă. Istovit de campania electorală, în care a făcut slalom printre dezbaterile publice şi reprezentanţii mass-media, noul edil-şef al Galaţiului a părăsit oraşul de la malul Dunării, pentru o scurtă vacanţă. Marius Stan va fi învestit în funcţia de primar al municipiului Galaţi abia săptămâna viitoare, susţin apropiaţi ai liberalului gălăţean. Surse din interiorul Uniunii Social Libe
Corina Dobre
4882 0

După o absenţă destul de îndelungată, fostul preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, Dan Lilion Gogoncea, revine în curtea instituţiei care l-a consacrat. Social-democratul a obţinut un mandat de consilier judeţean şi, la comanda lui Dan Nica, PSD-istul va veghea asupra activităţii din cadrul Consiliului Judeţului Galaţi. În ciuda faptului că a câştigat şefia CJ cu 58,35% (cumulând 152.996 de voturi), Nicolae Bacalbaşa este recunoscut, chiar şi în ograd
Corina Dobre
3891 0

După ce a fost aspru criticat de către mass-media deoarece ţine „la secret” rezultatele auditului încredințat către PricewaterhouseCoopers România, în colaborare cu avocaţii D&B David şi Baias, pentru care gălăţenii au plătit din propriile buzunare nu mai puţin de 180.000 de euro, Marius Stan promite că va face publice rezultatele controlului. „La solicitatea Primăriei Municipiului Galaţi, PricewaterhouseCoopers va realiza o sinteză a analizei diagnostic
Corina Dobre
2065 0

Organizaţia Municipală a Partidului Democrat Liberal Galaţi va fi dizolvată. După scorul electoral dezastruos înregistrat la alegerile din 10 iunie, senatorul Marius Necula va fi înlăturat de la conducerea Municipalei PDL. Surse din cadrul PDL Galaţi nu ne-au putut preciza, însă, dacă aceasta reprezintă singura corecţie ce îi va fi aplicată parlamentarului gălăţean sau dacă „sancţiunea” va afecta candidatura democrat-liberalului pentru un nou mandat de parla
Corina Dobre
4671 0

Senatorul PNL de Galaţi, dr. Paul Ichim, a lansat un apel către cadrele medicale gălăţene, dar şi către pacienţi, de a contribui cu sugestii la reformarea sistemului sanitar. Medicul chirurg a transmis corpului medical din județul Galați o invitație de a-i transmite, pe adresa de e-mail paul.ichim@senat.ro, sugestii pentru discuția pe care o va avea săptămâna viitoare cu ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu. „Am fost cu toții observatorii valului de declaraț
Corina Dobre
3487 0

APP a îngenunchiat PSD în Târgu Bujor. După 14 ani de dictatură şi dominaţie roşie, social-democraţii au pierdut fotoliul de primar al oraşului Târgu Bujor. Democrat-liberalul Laurenţiu Viorel Gîdei - candidatul APP pentru Primăria oraşului Târgu Bujor - l-a zdrobit, în alegeri, pe social-democratul Ştefan Arfire. Deşi supus presiunilor şi şantajului, democrat-liberalul a ieşit învingător într-un oraş-fief PSD, la o diferenţă de 600 de voturi. „A fost c
Corina Dobre
5415 0
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complice în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească