Deputatul-turnător Florin Pâslaru Pintea rămâne parlamentar în ciuda deciziei ANI

   Comisia Juridică din cadrul Camerei Deputaților a decis, astăzi, că deputatul gălățean Florin Pâslaru nu se află în incompatibilitate. Anunțul a fost făcut de deputatul PSD Florin Iordache, care a contrazis astfel decizia ANI privind conflictul de interese în care se afla Pâslaru după ce și-a angajat fiul la cabinetul său parlamentar din Galați. Pe de altă parte, Comisia Juridică a Camerei s-a arătat intransigentă cu deputatul PC Sergiu Andon, care a fost declarat incompatibil cu funcția de parlamentar, după ce a susținut, în calitate de avocat, un client acuzat de corupție. Prin decizia luată față de Florin Pâslaru, deputații juriști și-au arătat susținerea față de colegii lor care își plătesc rudele din sumele destinate de Parlament pentru funcționarea cabinetelor din colegiile de unde provin.

   În cazul Pâslaru, situația este cu mult mai gravă. Deputatul și-a început mandatul cu o declarație pe propria răspundere, care implică răspundere penală, din care reieșea că nu a colaborat cu fosta Securitate. Între timp, CNSAS a descoperit că deputatul gălățean a făcut ”poliție politică” din proprie inițiativă, sub numele de cod Pintea, fără să fie constrâns de sistem. Până la această oră, procurorii gălățeni nu s-au autosesizat pentru fals și uz de fals în declarații. De altfel, aceiași procurori gălățeni joacă volei cu un dosar de evaziune fiscală care a depășit miza de 1,5 milioane euro. Cazul este vechi de peste cinci ani și se referă la cascada de firme care au administrat TV Galați și prin care deputatul a ”topit” sume importante. O parte din banii însușiți de Pâslaru au provenit din stopaj la sursă, adică a încasat asigurările angajaților și nu le-a mai vărsat către Casa de Pensii și către Casa de Asigurări de Sănătate.

   S.Ț.