Societatea civilă
Trump obligă un furnizor de Internet să predea datele personale a peste 1,3 milioane de oameni care au vizitat un site anti-Trump. Oameni din toată lumea. Dar avem 2 zile la dispoziție ca să îl oprim! E ceva care ar putea să ne afecteze pe toți –aproape jumătate dintre site-urile din lume sunt găzduite în Statele Unite. Iar Trump poate folosi datele în orice fel, spre exemplu, le poate transmite prietenilor săi dictatori pentru a-i ajuta &i
nepasadeGalați
1967 0
De două săptămâni, site-ul inspectorulpadurii e pe butuci. L-a adus acolo Ministerul Apelor și Pădurilor, care acordă mai mult timp neînțelegerilor birocratice decât transparenței sectorului forestier.
Săptămâna trecută, sute dintre noi am trimis emailuri către ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană. Îi solicitasem să găsească soluții imediate pentru menținerea accesului la inspectorulpadurii.ro și să ofere un calendar de imp
nepasadeGalați
2110 0
Râurile și mările lumii devin, pe zi ce trece, gropile de gunoi ale omenirii. Fie că e vorba de râurile României sau de oceanul planetar, peștii și păsările mor pe capete din cauza plasticului înghițit. Situația este într-atât de dureroasă încât, se estimează că la jumătatea acestui secol va fi mai mult plastic în oceane decât pește. Comisia Europeană înțelege gravitatea situației și ar vrea s
nepasadeGalați
2040 0
Trebuie să vă fac o mărturisire: când am ieșit prima oară în stradă în ianuarie pentru a protesta împotriva ordonanței 13, nu mă gândeam că voi ajunge câteva luni mai târziu să inițiez o astfel de petiție. Pentru mine protestul este un drept, este o reacție normală a unui organism viu - poporul - în fața nedreptăților pe care statul le face împotriva lui. Un drept garantat de constituție și de legile țării. Poate că
nepasadeGalați
2429 0
A venit timpul să pășim în ținutul poveștilor fascinante despre primii oameni ai Retezatului, lacuri, flăcăi viteji, domnițe suave, haiduci, zmei înaripați, dinozauri pitici și chiar uriași. Savurează tot ce te înconjoară și vei fi un câștigător!
În perioada 4 – 6 august, va avea loc cea de-a cincea etapă a Campionatului Național de Turism Montan “Ștafeta Munților”, Trofeul Via-Retezat, organizată de Asociația de turism monta
nepasadeGalați
2007 0
Atunci când ești critic la adresa unor mari companii, oameni politici sau față de reprezentanți ai instituțiilor de stat, este normal să fii acuzat de tot felul de năzdrăvănii. Sloganul nostru este "bucuroși să deranjăm" și aici ne referim la toți cei ce ne încalcă drepturile sau nu țin cont de părerea noastră legitimă ca cetățeni.
Criticile constructive le transformăm în acțiuni concrete ce au rolul de a îmbunătăți tot ceea ce facem, acuzațiil
nepasadeGalați
2070 0
Galați, Iași, Ploiești, Alba Iulia, Baia Mare, Satu Mare și Suceava sunt orașele care s-au înscris anul acesta în competiția pentru titlul Capitala Tineretului din România.
A doua competiție organizată în cadrul acestui program național, care funcționează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, titlu deținut de Cluj-Napoca în 2015,a atras un număr impresionant de candidaturi. Programul este coordonat de Guvernanța Capitalei Tineret
nepasadeGalați
1996 0
Autoritățile turce au arestat-o pe membra echipei Avaaz, Özlem! Hai să o scoatem din închisoare. Özlem este reținută fără să i se fi adus acuzații, după ce a participat la o întrunire cu mai mulți activiști pentru drepturile omului. Pentru Guvernul Turciei, ea nu este decât o persoană prinsă în represiunile îndreptate de președintele Recep Tayyip Erdoğan împotriva societății civile. Dar dacă adunăm un număr imens de semnăt
nepasadeGalați
2092 0
Știai că în prezent 60.000 de cetățeni verifică legalitatea transporturilor de lemn din România? Acest lucru este posibil prin Inspectorul Pădurii, un sistem informatic ce poate fi folosit atât ca aplicație de mobil cât și prin site-ul web. În doar un an de la lansarea lui, aproape jumătate din transporturile de lemn ilegale au fost depistate de noi, cetățenii.
Dar acum, Ministerul Apelor și Pădurilor vrea să ne taie accesul la Inspecto
nepasadeGalați
2236 0
”1.550 de lei. Cu salariul minim, și vreau să repet această valoare, nu va fi impus de guvern salariul minim de 2.000 de lei. Nu există așa ceva. Probabil dintr-o greșeală s-a tot rostogolit asta în spațiul public. Noi avem în program 1.450 în 2017, 1.550 anul viitor și 1.650, 1.750. La anul, poate printr-o nouă prezentare a sistemului de impozitare, salariul brut să fie egal cu cheltuiala totală a angajatorului, ceea ce înseamnă două noțiuni diferite
nepasadeGalați
2206 0
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complice în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați