Fostul rector Emil Constantin a scăpat doar cu o amendă pentru deturnare de fonduri

   Fostul rector al Universităţii „Dunărea de Jos” a fost achitat, marţi, 29 mai, de acuzaţiile de corupţie, la capătul unui proces de peste trei ani, în care a tras de timp cât a putut, folosindu-se de mai multe tertipuri legale. DNA l-a trimis în judecată pe Emil Constatin pentru deturnare de fonduri şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, după ce cancelaria primului ministru sesizase procurorii anticorupţie în legătură cu faptul că fostul rector a trimis în vacanţă trei angajaţi ai AJOFM Galaţi şi CJ Vrancea pe banii Comunităţii Europene. Procurorii susţin că Emil Constantin, în calitate de rector al Universităţii „Dunărea de Jos", a aprobat cererile întocmite de Doiniţa Ariton, Carmen Genica Tofan şi Claudia Fechete, privind decontarea cheltuielilor efectuate cu transportul şi cazarea în Anglia şi Portugalia, a căror sumă totală se ridică la peste 3.000 de euro. Emil Constantin a fost pus sub acuzare alături de Diana Elena Anghele, coordonator al proiectului REFORM, şi Mihaela Iordăchescu, adjuncta coordonatorului de proiect.

 

   Obligaţi să restituie peste 3.000 de euro

   Proiectul REFORM, pus în practică la Universitatea „Dunărea de Jos" şi finanţat cu fonduri Phare nerambursabile, prevedea extrem de clar că astfel de călătorii puteau fi decontate doar personalului implicat direct în proiect. Fostul rector nu numai că a negat implicarea sa în această afacere controversată, dar a susţinut că, prin modul de implementare a proiectului REFORM, s-a creat o reducere la fondul de salarii. „În lista de decontări nu erau decât numele persoanelor implicate în proiectul REFORM, pe care eu am aprobat-o. Nu am acceptat nici o decontare în afara proiectului. Banii europeni au fost cheltuiţi cu chibzuinţă, iar proiectul a fost considerat cel mai bun din zona 2 S-E", susţinea fostul rector. Judecătorii l-au achitat pe Emil Constantin pentru deturnare de fonduri şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, hotărând că profesorul universitar trebuie să fie doar amendat simbolic, cu 800 de lei, pentru ce a făcut. Tot câte 800 de lei trebuie să scoată din buzunar Mihaela Iordăchescu şi Diana Anghele, dar coordonatoarele de proiect şi fostul rector au fost obligaţi de instanţă și să restituie 2.598 de euro, reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul şi cazarea în Anglia şi Portugalia. Emil Constantin va plăti, împreună cu Diana Anghele, alţi 467 de euro pentru aceleaşi deplasări, iar Universitatea “Dunărea de Jos” trebuie să achite, în solidar, daunele de peste 3.000 de euro, alături de angajaţii săi.

   Valentin Trufaşu