O mămică din Galați a furat statul cu 10.000 de lei

   Cel puțin 40 de persoane au încasat ilegal indemnizaţiile pentru creşterea copilului, asta deşi aveau în paralel un loc de muncă. Peste 300.000 lei au ajuns în conturile lor iar acum sunt nevoite să-i înapoieze Agenţiei pentru Prestaţii Sociale. În plus, pentru că au declarat pe proprie răspundere că nu mai au nicio altă sursă impozitabilă de venit, mămicile riscă să se aleagă și cu doar penal. Cea mai mare sumă datorată statului de o mămică din Galați este de 10.000 lei. Persoana respectivă primea indemnizație de creștere a copilului, dar avea și un PFA din care câștiga bani frumoși.

   „Persoanele care beneficiază de indemnizația pentru creștere a copilului nu au voie să aibă alte venituri din activități profesionale care sunt supuse impozitului pe venit, pentru ca vor da banii înapoi. Instituția noastră a emis deja decizii de imputare, urmând ca, în termen de 30 de zile, acestea să achite sumele încasate cu titlu necuvenit”, afirmă Olimpia Ralea, director Agenția pentru Prestații Sociale. Pentru cei care nu achită sumele datorate în termenul prevazut de lege, instituția emite decizia de executare și încasare Direcției de Finanțe Publice, care recuperează banii.

   Cu decizii de imputare s-au trezit și 13 gălățeni care nu și-au plătit taxele și impozitele, pe 2011, pentru bunurile pe care le dețin în proprietate. În acest caz, termenul limita de plata a impozitelor este 30 iunie. „Măsura li se aplică beneficiarilor până în momentul în care aceştia îşi vor achita integral datoriile către stat. Dacă un gălăţean îşi plătește astăzi datoriile, îşi va primi indemnizaţia de luna viitoare și AJPS va plăti retroactiv şi indemnizaţiile din lunile în care beneficiarului i-a fost suspendată indemnizaţia”, spune Olimpia Ralea.

   Un părinte care alege să rămână acasă pentru a-şi creşte copilul are două variante. În primul caz poate face acest lucru timp de un an, iar pentru această perioadă va primi lunar minim 600 de lei şi maximum 3.400 lei. În cea de-a doua situaţie, concediul pentru creşterea copilului poate dura doi ani de zile, perioadă în care suma maximă primită de la stat poate fi de 1200 de lei lunar.

   Sergiu Damian