După ce primarul Marius Stan a descoperit cu consternare că proiectul de modernizare a Grădinii Publice, pe bani grei, nu include şi reabilitarea fântânii arteziene, a mai apărut o problemă. Firma, care execută lucrările de modernizare la grădină, nu poate reabilita și fântâna. Motivul? Direcția Județeană Cultură pentru a înștiințat Primăria Galați că fântâna, situată în centrul Grădinii Publice, este inclusă în lista monumentelor istorice, iar legea spune că, în acest caz, orice intervenție se face cu avizul Ministerului Culturii și, desigur, cu o firmă specializată. ”Cei de la Primărie ne tot trimit proiecte, însă, suntem nevoiți să le întoarcem înapoi. Nu le putem accepta, din moment ce nu au avizul instituțiilor abilitate prin lege. Fără respectarea condițiilor acestora, sunt nule de drept. Așteptăm un proiect viabil. Orice intervenție asupra fântânii, fără avizele necesare, nu este legală și poate fi sancționată”, ne-a spus Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcției Județene pentru Cultură. Reamintim că proiectul de reabilitare a Grădini Publice, în valoare de 1,5 milioane de euro, presupune lucrări de arhitectură peisagistică, căi de acces pentru pietoni, mobilier urban, locuri de joacă pentru copii şi echipamente de iluminat. Licitația a fost câștigată de firma Pallegrini, care, în cinci luni de la începerea efectivă a lucrărilor, a reușit incredibila „performanță” de a realiza doar câteva cârpeli de lux. Delăsarea cu care s-a lucrat la Grădina Publică până acum a fost sancționată de primar, care a cerut constructorului să termine lucrarea mai devreme, adică până la finele acestui an şi nu în luna mai 2013. Nu același lucru va fi posibil cu fântâna arteziană, unde nu vor putea fi începute lucrări de reabilitare până nu se obțin toate avizele necesare. Probabil că nu s-ar fi ajuns în această situație, dacă nu s-ar fi omis includerea fântânii în proiectul de modernizare. „Acea fântână este element de referinţă în Grădina Publică. După mintea celor care au gândit lucrarea, ar urma ca, după finalizarea modernizării, să deschidem un alt şantier pentru fântâna arteziană, evident, pe alţi bani”, a spus Marius Stan.
Lucian Constantin