Garda de Mediu : „Noul Galați” nu pute a bălăgar de porci, ci a canalizare înfundată

   Autoritățile s-au răzgândit. După ce aproape o lună au ținut-o langa că orașul pute din cauza mirosului emanat de la ferma de porci de la Garvăn, astăzi, în cadrul Colegiului Prefectural, reprezentanții Gărzii de Mediu au schimbat foaia. La solicitarea prefectului județului Galați, Cătălin Emanoil Bocăneanu, comisarul Ion Drugan a explicat că mirosul de hazna care a pus stăpânire, îndeosebi, pe cartierele Mazepa și Port provine de la canalizările înfundate din oraș. Mai mult, pentru a desluși misterul, comisarii de la Garda de Mediu s-au deplasat la ferma de porci de peste Dunăre. Nu mică le-a fost surpriza când au aflat că sursa mirosului greu nu provine de la ferma respectivă. „Într-adevăr, gunoiul este aruncat pe câmp, însă am constatat că mirosul de bălegar se simte doar pe o distanță de 500 de metri. Practic, este imposibil ca mirosul să ajungă de acolo în oraș. Asta înseamnă că provine de la canalizările societății Apă Canal”, spune Ion Drugan. Despre sursa mirosului greu din oraş au fost întrebați, în urmă cu puțin timp, atât primarul municipiului Galați, Marius Stan, cât și Niță Podaru, directorul tehnic al Apă Canal. Ambii au afirmat că de vină pentru duhoarea din oraș este ferma de porci, nicidecum canalizările împuțite din oraș: „Putem spune că de la Garvăn vine, de ce nu? Miroase groaznic de acolo şi se pare că au întins gunoiul ca îngrăşământ”, a spus Marius Stan. În același timp, Niță Podaru susținea cu tărie că vântul bate din N-E, S-V și, din acest motiv, mirosul ar proveni de la fermă. „La crescătoria de porci de peste Dunăre, se poate verifica… În unele zone, precum Faleza Inferioară, miroase şi din cauza lucrărilor noastre de întreţinere şi curăţenie a canalizărilor şi grătarelor de scurgere”.

   Adrian Iftimie