Copiii, părinţii şi bunicii din municipiul Galaţi sunt aşteptaţi la o petrecere în aer liber, de Ziua Internaţională a Copilului. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Galaţi şi Teatrul Dramatic “Fani Tardini”, cu sprijinul ProFM LiderFM, se va desfăşura în Parcul Rizer, de pe strada Traian, vis-a-vis de Spitalul Militar, sâmbătă, 1 iunie 2013, cu începere de la ora 16.30.
Cap de afiş este artista Anca Ţurcaşiu. Cunoscută publicului în special din emisiunile de divertisment televizate pe care le-a moderat sau la care a participat în calitate de invitat, Anca Ţurcaşiu va susţine la Galaţi un spectacol complet pentru cei mici, cu muzică, dans şi animaţie.
Petrecerea de 1 Iunie, care se va încheia după ora 21.00, va fi întregită de reprezentaţii ale Teatrului de Păpuşi “Gulliver”, demonstraţii de karate, susţinute de membrii Karate Club Galaţi, momente de dans, pregătite de Centrul de Dans Galaţi, şi recitalurile Alexandrei Lupoae şi Mariei Crăciun. Pe durata celor cinci ore de spectacol, atmosfera din Parcul Rizer va fi animată de jongleri ai Trupei Muşchetarii, din Bucureşti, clovni, desenatori pe faţă şi modelatori de baloane. Totodată, copiii prezenţi vor putea participa la ateliere de creaţie, jocuri şi concursuri şi vor putea sta de vorbă cu personajele de poveste preferate, aduse la viaţă de elevii Colegiului Naţional “Alexandru Ioan Cuza”. Petrecerea de 1 Iunie se va încheia cu o discotecă pentru copii, urmată de un moment spectaculos: lansarea de lampioane.