Condamnare cu repetiţie pentru fostul arhitect şef al Primăriei Galaţi

   O veste bună şi una proastă pentru Ion Banaş, fostul arhitect şef al Primăriei Galaţi. Judecătorii Curţii de Apel i-au redus pedeapsa lui Banaș, condamnat iniţial la patru ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, dar au decis că acesta merită să rămână în spatele gratiilor. Ion Banaş a intrat în vizorul procurorilor DNA, după ce a promis unui gălăţean că îşi va folosi influenţa pentru a interveni la primarul Dumitru Nicolae ca sa-l scape basma curată în urma construirii unui balcon ilegal. Fostul arhitect-şef al Primăriei Galaţi îi ceruse victimei 1.500 de euro, în 2008 în schimbul promisiunii că îi va obţine avizul de construcţie pentru intrarea în legalitate, dar gălăţeanul l-a reclamat la DNA. În urma unui flagrant organizat de procurorii anticorupţie, Banaş a fost prins pe când primea 5.800 de lei ca un prim avans din mita cerută iniţial. Arhitectul a fost arestat atunci pentru 29 de zile.

 

   Gafă după gafă

   Paradoxal este că fostul arhitect şef ar fi putut scăpa de puşcărie, chiar şi în condiţiile în care fusese trimis în judecată pentru două infracţiuni de corupţie. Ion Banaş ar fi primit o pedeapsă cu suspendare, dar a încercat să intre în legătură cu unul dintre martorii din dosar, Ionel Stoianov, deşi judecătorii îi interziseră acest lucru, iar fostul arhitect şef a ajuns din nou în arestul Poliţiei. Acesta nu s-a mulţumit doar cu atât şi a implicat-o în afacerea penală şi pe gălăţeanca Luminiţa Micuţă, care a avut o tentativă, la rândul său, de a vorbi cu martorii pentru a-şi retrage plângerile. Femeia a sfârşit, însă, prin a ajunge în boxă alături de Ion Banaş, acuzată de favorizarea infractorului. Curtea de Apel Galaţi a decis, vineri, să îi reducă pedeapsa fostului arhitect şef la trei ani şi şase luni de închisoare, din care Banaş va executa o bună parte efectiv.

 

   Achitată pentru favorizarea infractorului

   Luminiţa Micuţă a scăpat însă de consecinţele penale ale gestului său, după ce, iniţial, fusese condamnată la un an de închisoare cu suspendare de Tribunalul Galaţi. Ea a fost achitată de Curtea de Apel, însă procesul nu s-a finalizat încă. Necazurile pentru Ion Banaş sunt departe de a se terminat. Acesta a fost obligat să restituie şi mita luată de la gălăţenii cărora le promisese diverse intervenţii la autorităţile locale. Fostul arhitect şef trebuie să îi restituie lui Ionel Stoianov suma de 2.000 de euro, la care se adaugă alţi 1.500 de euro către Genovi Mocanu şi 2.100 de euro către Ion Costin. Pentru a fi siguri că denunţătorii îşi vor recupera banii, judecătorii au pus sechestru pe o casă care îi aparţine lui Ion Banaş, situată în judeţul Vrancea. Atât procurorii anticorupţie, cât şi fostul arhitect şef pot ataca sentinţa Curţii de Apel Galați la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

   Silvia Cernov