Liderii sindicali de la ArcelorMittal Tubular organizează proteste stradale moarte din faşă

   Cei peste 100 de angajaţi ai ArcelorMittal Tubular Products Galaţi, care au dorit să îşi strige nemulţumirea, marţi, în faţa sediului Prefecturii, faţă de conducerea societăţii, nu pot organiza protestul. Decizia le-a fost comunicată de către reprezentanţii conducerii Primăriei Galaţi. Practic, patru reprezentanţi ai salariaţilor fostei fabrici de ţevi sudate au depus, luni dimineaţă, la Primărie, o adresă prin care au solicitat autorizarea unui miting de protest care să aibă loc pe data de 10 aprilie, între orele 16.00 şi 18.00, pe platoul de la Monumentul Eroilor, din faţa Prefecturii. Oamenii au vrut să îşi arate astfel nemulţumirea faţă de refuzul conducerii societăţii de a le majora cu 200 de lei salariile, aşa cum au cerut reprezentanţii salariaţilor în timpul negocierii Contractului Colectiv de Muncă. Asta după ce în ultima săptămână au întrerupt lucrul, la nivelul unităţii fiind declanşată greva generală. „Adresa legată de autorizarea de către Primăria Galaţi a acţiunii de protest nu a primit aprobarea, deoarece a fost interzisă organizarea de acţiuni în acea zonă. Primăria a luat decizia de a interzice organizarea de acţiuni publice în locaţia respectivă, în urma solicitării primite, recent, de la Prefectura Galaţi”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Nicoleta Manole. Faptul că angajaţii de la ArcelorMittal Tubular Products Galaţi doresc să continue şi public lupta cu reprezentanţii conducerii este un fapt de apreciat, dar este greu de înţeles de ce reprezentanţii salariaţilor nu au ştiut că în locaţia respectivă nu poate avea loc un protest public şi nu au ales altă locaţie pentru a-şi striga nemulţumirile. Deocamdată, singurul sindicat gălăţean care şi-a exprimat sprijinul faţă de protestul angajaţilor fostei fabrici de ţevi sudate este Sindicatul Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor.

   Denis Petcu