Turnătorul revoluţionar Vlad Vasiliu a renunțat la criticii de teatru din ţară

   De teama unor reacţii negative cu privire la calitatea producţiilor Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din ultima vreme, directorul Vlad Vasiliu nici nu mai catadicseşte să trimită invitaţii cronicarilor de teatru din ţară. Potrivit unor actori din cadrul Teatrului Dramatic, cronicarii nu mai sunt invitaţi nici măcar la Festivalul Naţional de Comedie, tocmai pentru ca onoarea Teatrului să nu fie pătată şi să nu fie dată în vileag proasta manageriere. În acest sens, la ultima ediţie a Festivalului, din octombrie anul trecut, juriul a fost format mai mult din oameni care nu au nicio legătură cu lumea teatrului. Au făcut parte atunci din juriu: directorul Bibliotecii „V.A. Urechia”, Ilie Zanfir, scriitoarea şi jurnalista Dana Potorac, istoricul Cătălin Negoiţă şi, singurul care avea ce căuta în juriu, teatrologul Marius Zarafescu, care a fost şi director de Festival. Nu puţine au fost atunci vocile din Teatru care s-au arătat nemulţumite de componenţa ciudată a juriului. Aceleaşi surse au dezvăluit că purtătorul de cuvânt al Dramaticului gălăţean, Mona Sandu, încearcă să acopere, de fiecare dată, faptul că nu li se trimit invitaţii criticilor de teatru. De altfel, dacă ne uităm numai pe site-ul Teatrului „Fani Tardini”, observăm că, de câţiva ani încoace, nu mai apare nicio cronică a cuiva din afara Galaţiului, dar nu mai apare nici componenţa juriului. Dacă până la începutul lui 2000, atunci când încă mai era în viaţă regretatul Mihai Mihail și nu apucase Vlad Vasiliu să înceapă şmecheriile, juriul era format din oameni valoroşi ai teatrului naţional ca Draga Olteanu Matei, Tora Vasilescu, Irina Petrescu, Tamara Buciuceanu, Iurie Darie, dar şi criticii erau prezenţi. Consemnau atunci, în presa de specialitate, Elisabeta Pop şi regretata Ileana Berlogea.

   Maria Simionescu