2021 - aventuri în incertitudine sau transformare pragmatică?Decembrie 2020. Lumea este de peste un an sub asediul pandemiei. Virusul pare că își accelerează propagareaîntr-un nou val. Țările cel mai puternic lovite revin la măsura limitării circulației cetățenilor. Economia globală a suferit o contracțiede aproximativ 4% în acest an. Revenirea la creștere a economiei globale depinde, în 2021, de măsuri la nivel macroeconomic, tip de stimulente fiscale și monetare, de vaccinarea în masă, dar și de măsuri sectoriale și la nivel de companie.

La nivel de companie principalele tendințe se vor evidenția în:

Noi concepții privind munca la distanță

Organizațiile regândesc conceptul locului de muncă ca urmare a pandemiei, mai ales că managerii au observat că pot menține un nivel ridicat de productivitate și satisfacție a angajaților, iar atitudinea lor față de munca la distanță s-a schimbat. În viitor, este din ce în ce mai probabil ca funcțiile de suport să funcționeze mai ales de acasă, dar să folosească biroul ca spațiu de colaborare. În teorie, acest lucru ar trebui să permită angajaților să obțină un echilibru mai bun între viața profesională și viața personală, cu condiția să existe un echilibru între timpul de lucru și timpul personal.Această tendința va continua probabil pe tot parcursul anului 2021, până la rezolvarea crizei sanitare. Dar chiar și în urma unui vaccin, chiar și la punerea sub control a virusului, multe organizații își vor da seama că o mare parte din spațiul lor de birouri a devenit inutil.

Noi produse și servicii pentru ”noul normal”

Multe organizații folosesc această perioadă pentru a-și regândi afacerea în perspectiva anului 2021. Transformarea sau recalibrarea acesteia trebuie să includăși dezvoltarea de noi produse sau servicii. Analiza anului 2020 poate declanșa revizuirea proceselor pentru a face organizația mai eficace și mai eficientă. Găsirea de noi oportunități de afaceri, generate de noile comportamente de cumpărare ale clienților B2B și B2C obligă companiile să dezvolte noi produse/servicii, să identifice piețe sau nișe noi, sau să conceapă noi modele de afaceri. Este așteptată apariția unor modele de afaceri cu o creștere explozivă dictată de context. Inovațiile deschid oportunități și creează noi piețe, iar de cele mai multe ori aceasta înseamnă deservirea persoanelor pentru care fie nu exista o ofertă de produse sau servicii de un anumit tip, fie accesul era limitat din cauza prețului.

Mai multă inovație pentru un avantaj competitiv

Cele mai inovatoare 100 de companii din lume cheltuiesc și mai mult în cercetare și dezvoltare în timpul unei recesiuni, în timp ce multe alte companii își îngheață bugetele de investiții. Pe termen lung, aceste investiții dau profitabilitate și creștere. Studii realizate de Gartner sau Bain& Company demonstrează că acele companii care au făcut astfel de investiții în timpul crizei din 2008 au avut strategii câștigătoare în fața celor care au tăiat din costuri. Pentru a depăși impasul creat de contracția cererii pentru multe companii va fi importantă încurajarea creativității angajaților și acceptarea anumitor riscuri atunci când vine vorba de îmbunătățirea sistemelor sau a liniilor de produse. Cu cât mai multe companii sunt forțate să facă schimbări majore în operațiunile lor din cauza COVID-19, cu atât cele care rămân în urmă s-ar putea adânci într-o rutină învechită și mai profundă în 2021.

Prezența online ca necesitate

Toate aceste tendințe vin împreună cu îmbunătățirea prezenței online și a profilului digital al companiilor. Companiile trebuie să se asigure că au canale digitale pentru a coordona echipele la distanță, pentru a ține întâlniri online cu clienții și pentru a achiziționa tehnologie nouă. Site-urile web vor trebui să fie mai interactive, dar să rămână ușor de utilizat. Canalele de comunicare vor trebui să fie clare, robuste și fiabile. Asistența online automatizată sub forma unor chatboți trebuie să fie la fel de eficientă ca o vizită sau un apel live. Oamenii fac cumpărături online acum mai mult decât oricând. Companiile ale căror produse sau servicii sunt dificil de înțeles și de cumpărat, vor pierde cotă de piață în beneficiul concurenței. Chiar și companiile care s-au bazat pe tehnici de vânzare vechi vor trebui să accepte o prezență digitală dacă vor să supraviețuiască în 2021.

În concluzie

Lumea este într-un proces de transformare profundă. Toate reperele de stabilitate și multe dintre modelele de afaceri consacrate au fost puse la grea încercare. Promisiunea transformării digitale vine la pachet cu eforturi susținute, nu doar financiare, ci mai ales de învățare și regândire a proceselor de business în noul context. Dacă este sub semnul întrebării în ce măsură anul 2021 va fi un an de revenire pe creștere, știm cu certitudine că va fi un an al descoperirii, învățării intense și al inovației. Acesta este cadoul pe care anul 2020 îl face managerilor, antreprenorilor și oamenilor de afaceri.

Constantin Măgdălina - expert Tendințe și tehnologii emergente