Culmea disperării în politică: USL se apucă să redacteze plângeri penale în numele cetăţenilor

   Jucătorii de pe scena politică nu au nicio problemă în a pica în penibil, atunci când miza este mare, mai ales că electoratul a demonstrat, de-a lungul timpului, că uită repede şi iartă uşor. Ultima născocire a partidelor politice în lupta pentru supremaţie (în care populaţia nu reprezintă altceva decât tot masă de manevră): PSD, PNL şi PC se apucă să facă plângeri penale în numele cetăţenilor supuşi la „presiuni, anchete şi abuzuri”.

 

   Organizaţiile judeţene ale USL se transformă, la comandă, în cabinete de avocatură

   Social-democraţii, liberalii şi conservatorii gălăţeni au directivă de la conducerea USL să acorde asistenţă juridică cetăţenilor cu drept de vot, care sunt supuşi la presiuni din partea lui Traian Băsescu. „De azi începând, prin toate organizațiile noastre județene, ale USL - PSD, PNL, PC - ne vom organiza pentru a acorda asistență juridică oamenilor care sunt supuși în această perioadă la presiuni, la anchete, la abuzuri (...) De asemenea, vom lucra, cu juriștii noștri, plângeri penale împotriva celor care au comis aceste abuzuri, fie că este vorba de denunț calomnios, din partea cui a facut plângerea...”, a anunţat Victor Ponta. Potrivit deputatului gălăţean Bogdan Liviu Ciucă (PC), la nivel local, urmează ca USL să stabilează procedura privind implementarea ordinelor de la Bucureşti. Totodată, senatorul liberal Paul Ichim consideră că directiva de la Centru este „una bună”, în condiţiile în care „în anumite situaţii, s-a forţat nota”. „Probabil că sunt nişte semne păcătoase. Pe undeva, în anumite situaţii, s-a forţat nota. În mod normal, am constatat că PDL-iştii sunt foarte uniţi în declaraţii tâmpite, aşa că şi noi, aici, ar trebui să ne solidarizăm. Oamenii trebuie să fie sfătuiţi, consultaţi, ajutaţi”, ne-a declarat liberalul.

   Corina Dobre