Victor Paul Dobre - un lider politic care nu mișcă în USL

    Uniunea Social Liberală, formaţiune politică în care PSD, PC şi PNL s-au aliat pentru câştigarea alegerilor de anul viitor, funcţionează după cum dictează PSD, la Galaţi. Cel puţin, asta reiese din faptul că liberalii nu reuşesc, nici cu o hotărâre a Consiliului de Administraţie a Spitalului Judeţean, să îl aducă pe medicul chirurg Paul Ichim (PNL) înapoi, în spital. În ciuda faptului că acum sunt colegi de alianţă cu social-democraţii, liberalii nu reuşesc să se impună în tabăra PSD, cea care îl împiedică pe senatorul liberal Paul Ichim să profeseze din nou la Judeţeanul gălăţean. Ba mai mult, deşi are la mână un act legal, care îi permite chirurgului Ichim să opereze din nou în Galați, tabăra PSD din spital refuză să îl pună în practică. PNL Galaţi dovedeşte că nu are niciun cuvânt de spus în această ecuaţie: “Şi noi, dar şi domnul doctor Ichim am discutat. Dânsul şi-a prezentat situaţia. A fost o decizie luată de Consiliul de Administraţie şi cred că ea trebuie pusă în aplicare, inclusiv de preşedintele Consiliului Judeţului, care este conducătorul spitalului şi care ar trebui să aibă înţelepciunea să respecte legea”, a declarat cu jumătate de gură Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi.

   Întrebat ce părere are și despre faptul că un liberal, în persoana lui Dumitru Cristea, preşedintele Colegiului Medicilor din Galaţi, se împotriveşte revenirii lui Ichim la Județean, Dobre a refuzat să comenteze. „Dincolo de senator, doctorul Paul Ichim este un foarte bun chirurg şi cred că Galaţiul are nevoie de el. V-am spus că nu comentez relaţiile dintre doctori”, a spus preşedintele PNL Galaţi.

Surse din mediul politic gălăţean susţin că preşedintele PNL refuză să negocieze revenirea lui Ichim la Galaţi, pentru că aceasta ar afecta prietenia pe care Dobre o are, de ani buni, cu Dan Nica, preşedintele PSD.

   Corina Dobre