Dan Nica dă de pământ cu PSD-iștii care nu cotizează la partid

   Concediul petrecut în Delta Dunării alături de mâna sa dreaptă, tractoristul-senator Gheorghe Saghian, nu i-a prea priit preşedintelui PSD Galați, deputatul Dan Nica. Parlamentarul s-a întors la Galaţi foc şi pară, iar joi, la sediul partidului, unde a avut loc şedinţa Biroului Permanent Judeţean, Dan Nica a dat de toţi pereţii cu directorii, consilierii judeţeni şi cei locali. Controversatul social-democrat al Galaţiului a pus la zid mai mulţi aleşi judeţeni şi municipali din PSD, pe care i-a ameninţat cu excluderea, nemulţumit că aceştia nu au cotizat la partid aşa cum li s-a impus. După o întreagă rundă de ameninţări, tătucul PSD-iştilor gălăţeni le-a trasat sarcini clare şi precise directorilor şi consilierilor PSD în legătură cu sumele lunare pe care aceştia trebuie să le verse în puşculiţa partidului. Dacă cu directorii de instituţii sau cu parlamentarii a fost mai blând, consilierilor li s-a impus ca jumătate din indemnizaţia pe care o încasează de la CJ şi CL să fie donată partidului. Asta după ce, în urmă cu ceva timp, Nica şi compania au obligat aleşii locali ca indemnizaţiile pe care le încasează să ajungă, intacte, în vistieria PSD. Semn că partidul, care deţine monopolul, în oraşul de la malul Dunării, de mai bine de 12 ani, trece printr-o adevărată criză financiar-economică. Şi cum şefii formaţiunii politice nu câştigă nici ei prea mult, pe hârtie, membrii PSD care au primit cadou fotolii călduţe în administraţie, sunt obligaţi să se sacrifice.
   Corina Dobre