Ping-pong cu membrii de partid în interiorul USL Galaţi

   Social-democraţii, liberalii şi conservatorii gălăţeni, transformaţi peste noapte în fraţi de cruce pentru câştigarea alegerilor din acest an, fac trafic de candidaţi şi în mediul rural. PC-istul Dănuţ Ilie, primarul comunei Măstăcani, a fost adus, astăzi, în conferinţă de presă, la Galaţi, de către PSD-işti şi liberali, pentru a infirma anunţul UNPR cu privire la trecerea primarului conservator în barca progresiştilor gălăţeni. „Domnia sa a fost supus unor dezinformări în mediile politice, potrivit cărora ar fi trecut la UNPR, că mai sunt şi alţi primari care intenţionează să candideze pe listele acestei formaţiuni politice, de sub 1%, de trădători, şi că îl vor urma pe un actual sau viitor lider care cochetează cu această formaţiune politică”, a spus Claudiu Brânzan, purtătorul de cuvânt al PSD Galaţi. Mai mult decât atât, PC-istul a anunţat chiar că va pleca de sub tutela lui Eugen Durbacă şi se va aciua în ograda PSD-iştilor gălăţeni, după ce parlamentarii Dan Nica şi Gheorghe Saghian i-au oferit bani pentru o serie de investiţii în comună. „Nu ştiu nimic despre acest lucru. Voi discuta şi eu cu Ilie Dănuţ”, ne-a spus Eugen Durbacă, preşedintele PC Galaţi. În ciuda faptului că este de notorietate că niciun conservator nu mişcă în front fără ok-ul lui Durbacă.
   UNPR-iştii gălăţeni susţin că trecerea primarului din Măstăcani în barca PSD vine după ce progresiştii s-au axat pe un alt candidat pentru primăria comunei. „Noi la Măstăcani îl avem pe Ştefan Vântdevară, care nu a mai făcut politică până acum. Am luat această decizie în urma unui sondaj de opinie. S-a clasat pe primul loc”, ne-a spus Dan Dobrea, preşedintele organizaţiei judeţene a UNPR. Acesta a precizat că, în prezent, mai mult de cinci primari actuali vor merge pe mâna UNPR la alegerile din vară.

   Corina Dobre