Ciumacenco şi Resmeriţă merg la braţ pentru alegerile din luna iunie

  Viceprimarul PSD-ist Nicuşor Ciumacenco şi PDL-istul Doru Resmeriţă (inspector şcolar general) se vor cununa politic pentru alegerile locale, programate să aibă loc în luna iunie. Cei doi juni pun bazele unui proiect independent în care vor fi angrenaţi o serie de actuali democrat-liberali şi social-democraţi, dar şi mai mulţi oameni de afaceri, care nu au cochetat cu politica, până în prezent. Potrivit unor surse din mediul politic gălăţean, viceprimarul şi inspectorul şcolar general au avut, până la acest moment, o serie de întâlniri, la unele dintre acestea participând şi primarul Dumitru Nicolae, unul dintre susţinătorii lui Nicuşor Ciumacenco. Chiar dacă Resmeriţă şi Ciumacenco refuză să comenteze pe marginea acestui subiect, apropiaţi ai celor doi susţin că inspectorul şcolar general va candida pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţului, în timp ce viceprimarul va intra în cursa pentru Primărie, alături de Marius Stan, Eugen Durbacă şi Marius Necula. Încă membru social-democrat, Nicuşor Ciumacenco a recunoscut că se va implica într-un proiect independent şi a respins ideea ca, după alegeri, să revină în tabăra PSD-iştilor gălăţeni. „Şansele ca eu să trec la un partid sunt spre 0. Dacă vreo formaţiune politică doreşte să mă susţină, este binevenită. Însă nu cu această condiţie. În cazul în care voi fi ales, ar fi incorect să mă întorc la PSD, ar însemna că îmi trădez alegătorii”, ne-a spus Nicuşor Ciumacenco.

   PDL-istul Doru Resmeriţă a refuzat, de curând, un fotoliu de deputat oferit de UNPR Galaţi, în timp ce PSD-istul Nicuşor Ciumacenco a încheiat negocierile cu PDL, în condiţiile în care senatorul Marius Necula s-a răzgândit şi a anunţat că va candida pentru fotoliul de edil-şef.

   Corina Dobre