Traseitul Durbacă a aterizat și în studioul OTV

   Dilema traseistului politic Eugen Durbacă a luat sfârșit, până săptămâna viitoare: a bătut palma cu Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD, şi va candida din partea Partidului Poporului pentru fotoliul de edil-şef al municipiului Galaţi. După a n-a (se apropie de 20) adeziune la un partid, Durbacă a preluat şefia organizaţiei judeţene a formaţiunii politice, încă de duminică seara. Colonelul Constantin Ene - fostul şef al ISU Galaţi, interimar PP-DD Galaţi până la venirea lui Durbacă, a renunţat la ideea de a se înscrie în cursa pentru Primărie. Surse din mediul politic gălăţean ne-au spus că şefia organizaţiei municipale a partidului îi va fi făcută cadou, de către Durbacă, deputatului Mihail Boldea, băiatul de casă al fugarului din PC. Parlamentarul urmează să plece din barca UNPR Galaţi şi să candideze, pentru un nou mandat de deputat, din partea Partidului Poporului. Apropiaţi ai lui Eugen Durbacă susţin că acesta a trecut la PP-DD cu mai bine de jumătate dintre membrii Partidului Conservator. Atât consilierii locali ai PC, cât şi cei judeţeni, îl vor urma pe acesta şi vor fi propuşi pentru un nou mandat pe listele PP-DD. Durbacă ar urma să fie lansat, oficial, ca şi candidat din partea lui Diaconescu, după data de 15 martie, atunci când patronul OTV va vizita municipiul Galaţi.

   Eugen Durbacă a bătut palma cu Dan Diaconescu, la Bucureşti, după ce, în urmă cu două săptămâni, pe pagina de Facebook a lui Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, a fost postat un anunţ care îl dădea pe Durbacă drept candidat al partidului pentru Primăria Galaţi.

   Corina Dobre