Peste 1500 de gălățeni au primit gratuit periuțe de dinți noi în cadrul Caravanei “Rabla pentru Periuța Ta”

   Peste 1500 de gălățeni au participat duminică la o nouă ediție a Caravanei „Rabla pentru Periuţa Ta”, parte din campania ”Zâmbeşte România”, ce a avut loc în Zona Casei de Cultură. Oamenii au adus de acasă periuțele de dinți vechi pentru a primi gratuit, în schimb, altele noi, precum și cupoane de reducere de până la 20% pentru 3 tipuri de paste de dinți, din gamele Sensodyne®, Aquafresh® sau Paradontax®, care sunt valabile tot anul, în rețelele magazinelor Cora și DM și în lanțurile de farmacii Catena, Centrofarm, DONA, HelpNet, SensiBlu, Ropharma (în toate punctele de lucru ale acestora din România).

   În cadrul ediției de la Galați, oamenii au stat de vorbă și cu un medic specialist în sănătatea orală, care a oferit sfaturi și informații utile pentru îngrijirea corectă a dinților.

„Cele mai întâlnire probleme la gălățeni sunt cele cauzate de o igienă orală defectuoasă. Un periaj incorect sau chiar insuficient poate duce la probleme gingivale, carii, chiar pierderea dintelui ca să nu mai vorbim de efectele imediate cum ar fi respirația urât mirositoare. Schimbarea periuței la trei luni de zile ne ajută să prevenim foarte multe probleme pentru că o periuța veche  are foarte mulți microbi adunați, iar perii tociți strică smalțul”, a declarant medicul stomatolog din Galați, Daniela Mușat.

   

   Ultimele statistici arată obiceiuri ușor mai optimiste: românii își schimbă periuța de dinți o dată la 1,5 ani, față de 2 ani (datele anterioare)

   Inițiativa „Rabla pentru Periuța Ta” promovează obiceiurile corecte de igienă orală, ca răspuns la statisticile îngrijorătoare cu privire la sănătatea dinților românilor.

Potrivit celor mai recente studii de piață[1], care analizează obiceiurile de igienă orală de pe parcursul întregului an 2014 din perspectiva consumului, un român își schimbă periuța de dinți o dată la 1,5 ani, deși medicii stomatologi recomandă schimbarea periuței de dinți o dată la 3 luni. În Europa, 77% dintre germani respectă această regulă și își schimbă periuța cel puțin o dată la 3 luni.[2]

   La nivel rural, obiceiurile stagnează: românii în continuare își schimbă periuța de dinți numai o dată la 10 ani.