Chirurgul Paul Ichim revine la Spitalul Judeţean din Galaţi

   Doctorul Paul Ichim se întoarce acasă. Chirurgul liberal revine la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei”, din Galaţi, după o absenţă de mai bine de jumătate de an, timp în care a operat la Brăila, din cauza taberei PSD-iste, care deţine monopolul în sănătatea gălăţeană. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, care a participat astăzi la şedinţa Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean, cu scopul de a cere socoteală conducerii unităţii medicale despre cum s-au cheltuit banii alocaţi de CJ. „Am spus-o încă de la început, dar acum am cerut în mod categoric Consiliului de Administraţie şi conducerii spitalului urgentarea procedurilor şi încheierea protocolului de colaborare dintre unitatea medicală şi doctorul Ichim. Dumnealui îşi va relua activitatea în Spitalul Judeţean Galaţi în cel mai scurt timp”, a precizat preşedintele CJ Galaţi.

   Plenul Consiliului de Administraţie a făcut, astăzi, o analiză a investiţiilor de la nivelul spitalului, prioritară fiind realizarea unei staţii de clorinare a apelor uzate, investiţie necesară prelungirii autorizaţiei de mediu a unităţii. De asemenea, s-au purtat discuţii şi despre cele două proiecte de hotărâre care fac referire la modernizarea accesului în spital, ajungându-se la concluzia ca investiţia să cuprindă extinderea numărului de uşi pentru accesul în spital şi în secţii a bolnavilor şi aparţinătorilor, pentru a face posibilă intrarea în mod controlat a acestora. Au mai fost prezentate, în cadrul şedinţei, analize asupra situaţiei necesarului pentru dotările cu echipamente medicale şi a igienizărilor

   Doctorul Paul Ichim nu a putut fi contactat pentru a ne oferi un punct de vedere despre revenirea sa în oraşul de la malul Dunării, în care este unul dintre cei mai apreciaţi medici.

   Corina Dobre