Niciun arestat și sute de audiaţi în cazul celor 10.000 de reţete falsificate

   Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a audiat, până acum, peste 700 de persoane în dosarul farmaciştilor şi medicilor de familie suspectaţi că au fraudat Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi cu peste 500.000 de lei, dar nu au operat nicio arestare. Procurorii motivează că doresc să afle dimensiunea exactă a reţelei implicate în escrocheria cu reţete compensate şi gratuite falsificate, dar şi cuantumul exact al prejudiciului, înainte de a pune sub inculpare medici şi farmacişti. Ancheta este îngreunată de faptul că mulţi gălăţeni, cărora li s-au folosit ilegal datele de identitate, locuiesc în mediul rural, dar şi pentru că procurorii nu pot face audierile decât la sfârşit de săptămână. “Audiem în continuare zeci de persoane. E greu, pentru că mulţi sunt oameni bătrâni, locuiesc la ţară şi le este greu să se deplaseze”, ne-a declarat Ionel Gâlcă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. După audierile de până acum, s-a descoperit că peste 90% dintre victime nu au beneficiat de reţete compensate, deşi apar în evidenţele Casei de Asigurări de Sănătate că ar fi primit medicamente compensate.

 

   Acuzaţii fără acuzaţi

   Pe lista de acuzaţii se numără asocierea în vederea comiterii de infracţiuni, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul în înscrisuri oficiale, înşelăciunea şi delapidarea, dar procurorii nu ştiu deocamdată cine vor fi farmaciştii şi medicii de familie, care vor fi trimişi în boxa acuzaţilor. Escrocheria a ieşit la iveală după ce s-a descoperit că pe cele 10.000 de reţete falsificate se regăseşte medicamentul Ceflaclor, folosit în tratamentul bronşitei acute, faringitei, amigdalitei şi pneumoniei. Prejudiciul iniţial în acest caz era estimat la 500.000 de lei, dar, pe măsură ce ancheta avansează, procurorii estimează că paguba provocată bugetului asigurărilor de sănătate este mult mai mare. “Din evaluările noastre, cred că prejudiciul va depăşi competenţa Judecătoriei şi vom preda până la urmă dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunal”, ne-a precizat procurorul Ionel Gâlcă.

   Valentin Trufaşu