Siderurgiştii cer naționalizarea Combinatului

   Aproape 300 de siderurgişti au participat la mitingul organizat, miercuri, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de către sindicaliştii de la Solidaritatea. Aceştia au cerut guvernanţilor să oblige patronatul Combinatului să menţină actualele locuri de muncă, în caz contrar, fostul colos siderurgic să fie naţionalizat. Chiar dacă a plouat în rafale, iar mulţi dintre siderurgişti s-au adăpostit după copaci în timp ce alţii au plecat, liderii sindicatului Solidaritatea au ţinut să strige, din nou, că există pericolul reducerii capacităţilor de producţie. Sindicaliştii şi-au vărsat năduful atât pe Ionel Borş, cât şi pe alţi lideri de sindicat care au fost acuzaţi că nu ar fi apărat cu adevărat interesele membrilor de sindicat, pe lista neagră aflându-se fosta tovarăşă de luptă sindicală a lui Tiber, Ilinca Diaconu, precum şi preşedintele FSS Metarom, Mircea Scântei. „Este regretabil să văd că din nou apelul nostru nu a putut să adune câteva mii de oameni, poate şi ploaia a fost de vină, dar sindicatul nostru trebuie să îşi continue lupta pentru menţinerea locurilor de muncă din Combinat. Cerem actualilor guvernanţi să solicite patronului Combinatului garanţii ferme că va menţine activitatea în România, iar dacă nu se poate acest lucru, cerem renaţionalizarea Combinatului. Toată clasa politică care a condus ţara în ultimii 12 ani este de vină pentru actuala situaţie a Combinatului, începând de la PSD şi premierul Năstase, care l-au dat aproape pe nimic indienilor, şi terminând cu cei de la PDL şi Traian Băsescu, care au contribuit la demolarea unităţii”, a spus Tiber. Apelul de participare la miting, adresat de Tiber politicienilor gălăţeni, pensionarilor şi altor sindicate, nu a avut niciun ecou. Ceea ce înseamnă că solidaritatea nu există decât la nivel verbal.

   Denis Petcu