Ce imagine îți apare în spatele ochilor închiși când zic “perdea forestieră”? Te gândești la kilometri de stofe verzi trase ca niște cortine de-a lungul șoselelor în drum spre mare? Sau la luminișuri bine protejate de umbra grea a copacilor, în care poți să te ascunzi de zgomotul lumii?
Perdelele forestiere sunt centuri de protecție create din arbori așezați pe sute, mii de kilometri și care pot flanca terenuri agricole, cursuri de apă, canale de circulație sau drumuri, oferind în schimb viață și avantaje imense, de o valoare mult mai mare decât lemnul din trunchiurile copacilor care le formează.
O pădure de protecție nu e una de producție!
Lemnul pe care l-ai putea exploata din ea nu valorează nici o zecime din ceea ce poate oferi când e viu. Perdelele forestiere protejează solul de eroziune și culturile agricole de vânturi puternice, care le culcă la pământ și le usucă. Tot ele funcționează ca niște canale naturale de irigație pentru culturi, transportând umiditatea de la cursuri de apă înspre câmpuri îndepărtate prin rădăcini și frunze. Sunt vase comunicante care pot transforma o zonă aridă într-o grădină bogată. Sub protecția arborilor dintr-o rețea bine întreținută, roadele pământului depășesc așteptările, viața sălbatică înflorește, iar microclimatul se schimbă în bine: mai umed, mai răcoros, mai productiv.
Pentru a se proteja de secetă, românii au plantat la începutul secolului trecut o vastă rețea de perdele forestiere care traversa Bărăganul, Dobrogea și ajungea în Basarabia. Însă politicile agrare din ultimele decenii au dus la defrișarea Barierelor Verzi pentru mai mult teren cultivabil. Perdelele forestiere ale României au fost în mare parte rase și înlocuite cu canale de irigație, un demers ineficient și nesustenabil.
După Revoluție, pâlcurile de arbori care au mai rămas au fost tăiate pentru lemn de foc, iar pompele de apă și țevile de alimentare au ajuns la fier vechi. Azi, mai vezi doar canale goale prin care odinioară curgea apă și statistica în care ne situăm pe ultimul loc la productivitatea muncii în agricultură (de 4 ori sub media UE). România nu duce lipsă de terenuri agricole, ci de o viziune pentru a le folosi sustenabil.
E de ajuns să treci granița la bulgari ca să vezi cum arăta sudul Dobrogei în timpul monarhiei românești care controla Cadrilaterul. Spre deosebire de noi, vecinii noștri de la sud nu și-au tăiat perdelele forestiere. Iar asta se vede în fertilitatea pământului lor.
Nu-i puțin lucru să ai o recoltă cu 50% mai mare în ani secetoși, la adăpostul perdelelor forestiere. Turmele ciobanilor dau și ele cu 30% mai mult lapte și trăiesc mai bine la umbra lor. Comunitățile prosperă acolo unde arborii n-au fost tăiați, fiindcă ecosistemul are nevoie de ei pentru a-și duce la capăt procesele complexe. Dar în sudul Dobrogei, cel puțin, nu mai vedem copaci decât în curțile oamenilor.
Acum, ne confruntăm tot mai frecvent cu ani de secetă acută. Climatologii ne spun că situația se va înrăutăți. O simțim deja pe pielea noastră: râurile se subțiază, lacurile seacă, în locul lor avem viituri și furtuni care iau casele pe sus. În următorii 30 de ani, stratul de zăpadă va scădea la jumătate în zonele de câmpie, iar temperatura medie va crește cu 1,5 grade Celsius, într-un scenariu optimist. Sudul României, Grânarul Europei, va deveni o stepă aridă, cu largi zone deșertice.
În ultimul deceniu, Statul a plătit despăgubiri de 330 milioane € fermierilor afectați de secetă. Cu acești bani, România putea planta 40.000 de km de perdele forestiere, cât să înconjoare Pământul pe la Ecuator. Nu că oamenii n-ar trebui să mai primească ajutor, dar fără investiții în perdele forestiere, seceta devine noul normal, iar banii vor seca și ei curând.
Pădurile sunt soluția naturii pentru ne apăra de efectele schimbărilor climatice.
Cristian Neagoe
Press & Comms Officer Greenpeace România