Chiriașul cu cea mai mare datorie la Primăria Galați are de plătit 41.000 lei

   De ani buni, municipalitatea se confruntă cu atitudinea ostilă a miilor de chiriaşi rău-platnici. Pe lângă faptul că nu achită chiria, aceştia datorează sume uriaşe către furnizorii de utilităţi. În total, chiriașii Primăriei au de plătit 4,7 milioane de lei. Din cele 3.761 de contracte de închiriere, 1.753 sunt chiriași cu datorii. Primarul Marius Stan spune că a început acţiunea de recuperare a restanţelor, pe rolul instanţelor de judecată fiind 676 de dosare pentru rezilierea acestor contracte şi evacuarea rău-platnicilor. „Toţi restanţierii au primit somaţii și vor fi evacuați. Problema este că sunt oameni care pot să-şi plătească chiriile dar nu au făcut-o. Dacă cei evacuaţi se vor instala în faţa primăriei în corturi, vor fi evacuaţi şi de acolo. Această situaţie nu mai poate fi tolerată”, a spus edilul-șef.

 

   Topul datornicilor

   Este vorba de chiriașii de la case, care au acumulat datorii de 2,8 milioane lei. Primăria are 1.252 contracte de închiriere la case, din care 625 nu au datorii, 402 au sume de 1.000 de lei și 225 au datorii de peste 1.000 de lei. În acest moment sunt 349 dosare în instanţă pentru rezilierea acestor contracte şi evacuarea rău-platnicilor. Cel mai mare datornic: o familie care locuieşte pe strada Ion Luca Caragiale şi care are de plătit 41.000 de lei.

 

   Evacuați și executați silit

   Chiriașii de la bloc au datorii de 1,9 milioane lei. Primăria are 2.509 contracte de închiriere la bloc, din care 1.383 nu au datorii la chirie, 484 au de plătit sume peste 1.000 lei și 642 au datorii sub 1.000 lei. „Chiria se calculează în funcţie şi de venit, de suprafaţă şi de gradul de handicap. Unii au de plătit 20 de lei pe lună, alţii mai mult. În acest moment, sunt 228 de dosare promovate în instanţă pentru rezilierea acestor contracte de inchiriere şi încă 99 în curs de promovare în instanţă”, a spus Mihai Costache, purtător de cuvânt al Primăriei Galați. Cel mai mare datornic este o familie care locuieşte pe stada Saturn, cu o datorie la chirie 27.806 lei, iar la întreţinere de 78.415 lei. Chiriașul are sentinţă de evacuare și urmează executarea silită.


   Sergiu Damian