Palatul de la Ţigăneşti, locul unde s-a născut şi a trăit poetul Costache Conachi, logofăt şi unul dintre cei care au pus bazele poeziei moderne româneşti, este în stare avansată de degradare. Trecerea anilor și ignoranța proprietarilor au lăsat urme adânci, fiind transformat de câțiva ani buni în motel ieftin și de prost gust. Fostul proprietar cu acte, firma desprinsă din combinatul Sidex - SC Dunasi Galaţi, a intrat în faliment, iar proprietarul de drept, Academia Română, a rămas să se judece în instanță pentru obținerea lui cu administratorul judiciar Insolv Expert SPRL Galaţi.
Amânări și tergiversări
Totul a început pe 3 aprilie 2009, atunci când a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti cererea de chemare în judecată a Academiei Române împotriva Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti. Academia Română solicita obligarea pârâtei restituirea în natură a imobilului "Costachi Conachi", situat în localitatea Ţigăneşti. În același an, a depus cerere modificatoare prin care a solicitat judecarea în contradictoriu şi cu SC Dunasi, ultimul proprietar al conacului, fosta firmă hotelieră a lui Sidex şi aflată de câţiva ani în lichidare, precum şi cu administratorul judiciar al Dunasi, Insolv Expert SPRL Galaţi. După zeci de procese și amânări, doar administratorul judiciar al Dunasi se mai opune ca Academia Română să-şi primească imobilul din patrimoniul cultural naţional. Un nou termen de judecată este stabilit pentru data 24 octombrie.
Moșie lăsată prin testament Academei Române
Din secolul al XVIIl-ea, atunci când a fost construit, şi până astăzi, conacul din Ţigăneşti, situat la 7 kilometri de Tecuci, a trecut prin vremuri tulburi. Unul dintre nepoţii lui Conachi a vândut moşia şi conacul lui Tache Atanasiu, personaj politic important, prefect al judeţului Tecuci, apoi deputat liberal pentru judeţele Tutova, Tecuci şi Covurlui. Prin testamentul din 1897, Tache Anastasiu va lăsa moşia de la Ţigăneşti, alături de alte proprietăţi, Academiei Române. În 1974, conacul naţionalizat a trecut însă în administrarea combinatului siderurgic, iar la zece ani de la Revoluţie, acesta a revenit către SC Dunasi SA Galaţi, care a intrat, în 2008, în lichidare judiciară. În acest moment, administratorul conacului este firma lichidatoare Insolv Expert SPRL Galaţi, care nu asigură decât paza clădirii. „De peste 20 de ani, proprietarii nu s-au mai preocupat de soarta palatului. Acesta este astăzi într-o stare avansată de degradare și are nevoie urgentă de reabilitare. Apa pluvială s-a infiltrat în zidărie și au apărut fisuri foarte mari”, ne-a spus Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi.
Bogdan Popa