Bătaie de joc pe bani publici la lucrările de modernizare de pe strada Instrucției

   SC „Tancrad” Galaţi, firma de suflet a politicienilor din administrația locală, cea care a câştigat pe bandă rulantă contracte grase pe bani publici, şi-a mai bifat pe răboj încă o ”o mega realizare”. Tipic românesc, la nu mai puţin de doi ani de la ultimele lucrări de modernizare, strada Instrucției, situată în spatele fostei Librării Centrale, a fost din nou săpată. Spre disperarea locatarilor care s-au trezit, timp de două săptămâni, în zgomote de picamer și praf, muncitorii de la Tancrad au reușit performanța să schimbe bordurile și să toarne un asfalt de mântuială. Iscusința celor de la Tancrad și a șefilor de la Direcția Tehnică din cadrul Primăriei iese și mai mult în evidență, atunci când vine vorba de trecerile de pietoni. Pe o stradă ascunsă, care arată mai degrabă ca o alee între blocuri, există două treceri de pietoni aflate la o distanță de aproape 30 de metri una față de altă. Ironia face ca ambele să fie făcute fără cap și să fie, practic, inutilizabile. Una dintre trecerile de pietoni este jumătate folosită pe post de parcare, iar cealaltă dă într-un gard. Asta în timp ce singura problemă majoră a oamenilor din zonă a rămas tot nerezolvată, respectiv lipsa trotuarelor. În timp ce oamenii se plâng că nu au trotuare, muncitorii de la Tancrad le-a mai pregătit o surpriză, la plecare: excavatorul a rupt cablurile TV și a înclinat un stâlp de iluminat. Nu este primul caz în care oamenii sesizează bătaia de joc cu care lucrează firma de casă a pesediștilor. Cele mai recente reclamații cu privire la modul în care îşi face treaba Tancrad fac referire la străzile Eminescu, Columb şi Caragiale, acolo unde s-au realizat lucrări de refacere a trotuarelor şi a carosabilului. Lucrările au fost tărăgănate şi făcute fără cap, iar nimeni din administrația locală a „Noului Galați” nu a luat vreo măsură în acest sens.

   Sergiu Damian