Administrația Radioului Public își urmărește angajații până și în lifturi

   Radioul Public, condus de preşedintele-director general Ovidiu Miculescu, înregistrează un nou episod absurd în lupta împotriva propriilor angajaţi. Potrivit blogului Sindicatului Unit al Salariaţilor Radio România, în SRR au fost montate camere de luat vederi până şi în ascensoarele instituţiei.

   Această decizie controversată a fost luată încă din data de 21 mai a.c., la iniţiativa preşedintelui-director general, de către membrii Consiliului de Administraţie, cu excepţia reprezentantului salariaţilor Adrian  Moise. Potrivit informaţiilor prezentate în şedinţă, sistemul are în dotare peste 60 de camere video şi 9 puncte de acces şi costă aproximativ 150 000  euro, inclusiv TVA.

   Din nefericire, seria deciziilor controversate din Societatea Română de Radiodifuziune pare să nu aibă sfârşit. După ce a păgubit cu aproximativ 25% drepturile salariale prin semnarea unui contract colectiv de muncă sub drepturile minimale prevăzute în Contractul Colectiv din Mass-Media, după ce a votat un Regulament care pune botniţă angajaţilor, încalcând libertatea de exprimare şi Legea avertizorului public, după ce l-a concediat pe liderul sindical şi reprezentantul salariaţilor în Consiliul de Administraţie al SRR, Adrian Moise, în urma unui simulacru de cercetare disciplinară, după ce a recunoscut că a spart sediul Sindicatului Unit al Salariatilor Radio România şi a confiscat şapte saci cu documente şi bunuri ale organizaţiei (ştampile, sume de bani etc.) în absenţa unei hotărâri judecătoreşti, administraţia, condusă de actualul preşedinte-director general,Ovidiu Miculescu, se răzbună şi pe propriii salariaţi. Între timp, instituţiile statului controlate politic se fac ca nu observă aceste grave abuzuri.

   FRJ MediaSind