Șpăgarul de la Fisc a fost condamnat la doi ani de închisoare

   Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca Dumitru Mirică, fostul şef al Serviciului Contestaţii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galaţi, să facă închisoare. El fusese condamnat iniţial de Tribunalul şi Curtea de Apel Galaţi pentru luare de mită. Funcţionarul public i-a cerut, în urmă cu un an, administratorului unei case de amanet din Galaţi bijuterii din aur (coliere, brăţări, inele, cercei), dar şi 1.000 euro, pentru a-i admite o contestaţie formulată împotriva unui act de control întocmit de inspectorii vamali. Este vorba de o rambursare de accize de 66.000 de lei, din care Mirică a apreciat că i se “cuvine” 10%, pentru a pune o vorbă bună la funcţionarii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, astfel încât contestaţia să fie admisă. În realitate, ANAF avizase favorabil contestaţia bijuteriei, dar documentul a fost ascuns de Dumitru Mirică.

 

   Şi-a chemat fata să probeze bijuteriile primite ca mită

   Fostul şef al Serviciului Contestaţii din DGFP Galaţi a prins curaj şi a mers apoi chiar la sediul bijuteriei pentru a-şi cere şpaga, dar, de această dată, toată discuţia a fost înregistrată de procurorii anticorupţie. Pe 10 august 2011, Dumitru Mirică era prins în flagrant când primea mita de 1.000 euro, fiind trimis după gratii de Tribunalul Galaţi. Judecătorii l-au condamnat, iniţial, la trei ani de închisoare, pentru ca apoi, la Curtea de Apel Galaţi să-i fie redusă pedeapsa la doi ani şi jumătate. În ultimă fază, instanţa supremă a mai tăiat jumătate de an din sancţiunea penală. În timpul procesului a ieşit la iveală şi faptul că Dumitru Mirică mersese până acolo încât îşi chemase şi fata să probeze bijuteriile, pe care le ceruse drept mită.

   Valentin Trufașu