Iubesc să fiu femeie, de Hedi Hoka – cartea vedetă la Gaudeamus 2014

   Topul celor mai bine vândute titluri la ediția cu numărul 21 a Salonului Internaţional de Carte Gaudeamus se prezintă astfel:

   1. Iubesc să fiu femeie, de Hedi Hoka

   Ghidul femeii de nota 10. Ai întrebări care te frământă? Simţi că îţi lipsește ceva ca să fii fericită, dar nu știi ce? Ai libertatea de a te bucura de viaţă. Poţi iubi și te poţi lăsa iubită la orice vârstă. Singură, căsătorită, într-o relaţie sau divorţată, cu sau fără copii, ai dreptul să fii fericită. Ai dreptul la plăcere sexuală și îţi poţi stabili singură limitele de care simţi că ai nevoie. Acum ai la îndemână un ghid complet al femeii împlinite, indiferent de vârstă, sau carieră. Iubesc să fiu femeie este cartea răspunsurilor care-ţi fac viaţa frumoasă. Și, mai ales, o sursă de inspiraţie ori de câte ori simţi că ai nevoie de aripi să zbori. Ca femeie.

   2. A fost odată ca niciodată, de Andrew Nicoll

Bunul Tibo Krovic este de douăzeci de ani primarul orașului Punct, făcând cinste concetățenilor săi printr-un rar simț al dreptății. Dar până și ireproșabilul primar ascunde un secret compromițător – adesea își petrece timpul culcat pe podea, admirând prin crăpătura ușii picioarele senzualei sale secretare, Agathe Stopak. Asta pentru că bunul primar este îndrăgostit. Nici Agathe, neconsolată prizonieră a unei căsnicii nefericite, nu îl privește pe Tibo cu ochi răi. Singurul obstacol în calea fericirii lor este onoarea neștirbită a lui Krovic. Parcă exasperate de inerția lui, forțele supranaturale se hotărăsc să intervină și să presare peste povestea celor doi niște praf de zâne. Dar ceea ce îi așteaptă pe primar și pe secretara lui nu este nici pe departe o iubire ca-n basme.

   „Un scriitor de mare talent, ghidul nostru mucalit și înțelept prin labirintul iubirii.“ The Scottish Review of Books

   „O carte care o să te facă să vrei să te îndrăgostești din nou,“ The Sun

   3. Pisicile Războinice, Cartea a II-a: Foc și gheață, de Erin Hunter

   „O carte plină de suspans, pentru toți cei care se întreabă ce visuri de grandoare nutrește motănelul de pe preșul de la ușă.“  Publishers Weekly

   „După ce citești Pisicile războinice, nu mai ai încredere nici măcar în Motanul Încălțat.“  Kirkus Reviews 

   4. Busola Plăcerii, de David J. Linden

   ,,Comportamentul nostru nu va fi niciodată explicat de un singur circuit cerebral sau de o singură carte. Dar Linden a făcut primii pași hotărâți în depășirea acestei frontiere.” Scientific American MINDon

   5. Psihopolitica, de Florin Tudose, Devis Grebu

  „Psihopolitica”, într-o ediție revizuită și adusă la zi, conține fișele tuturor personalităților politice importante din România ultimelor cinci decenii. Medicul psihiatru Florin Tudose scrie cu patos și umor, fără a-și pierde însă niciun moment uzul rațiunii și respectul pentru propria meserie. El ne arată liderii României comuniste și postdecembriste în toată goliciunea suferințelor psihice și morale care i-au afectat sau îi afectează. Și care ne-au schimbat viața tuturor și ne-o vor mai afecta multă vreme de aici înainte.

Megalomani, snobi, timizi, narcisiști, paranoici, complexați, mitomani, histrioni: toate personalitățile sinistre care s-au revărsat pe eșichierul nostru politic se regăsesc printre modelele conturate de autor. Totuși, nicăieri nu se pun diagnostice. Pentru că Florin Tudose nu a scris un tratat de psihiatrie, ci doar o serie de eseuri spectaculoase, menite să-i ofere oricărui cititor curios toate instrumentele de care are nevoie pentru a decide singur câte parale fac indivizii care se perindă la vârful instituțiilor statului și pe ecranele televizoarelor.