Descoperă autorii pe care îi puteți întâlni la Humanitas Galați săptămâna viitoareEditura Humanitas și Librăria Humanitas Galați vă invită vineri, 24 martie, de la ora 18.30, la lansarea volumului "Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time)" de Radu Paraschivescu. La eveniment va participa, alături de autor, Doru Căstăian. Lansarea se va încheia cu o sesiune de autografe.
Un grup de ţărani află noutăţi despre asomarea păsăretului de curte conform directivelor europene şi se iniţiază în tainele jargonului şi birocraţiei. Un invitat la emisiuni în direct e vânat de moderatori nu pentru ce spune, ci fiindcă i se întâmplă să ameţească în studio, ceea ce duce la mari beneficii de rating. Un post TV inaugurează o emisiune despre ultimele zile (sau clipe) ale unor V.I.P.-uri, iar concurenţa răspunde cu o emisiune în care transmite înmormântări. Un preşedinte de federaţie organizează un meci amical cu o naţională africană care se prezintă fără chef şi fără tricouri, dar cu o poftă năprasnică de bomboane. Un tânăr muncitor din Bacău invadează Anglia de unul singur, spre consternarea reporterilor şi parlamentarilor englezi care aşteaptă începutul unui exod la aeroport.
Asta veţi găsi în Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time). Cinci proze alerte şi vesele despre noi şi dereglările noastre. Cinci felii din tortul vieţii româneşti după integrarea în Uniunea Europeană. Cinci cronici ale absurdului, abjecţiei şi dejecţiei. Cinci motive pentru a-ţi dori să pleci din România doar pentru ca, odată trecut de graniţă, să începi să-i duci dorul şi să vrei acasă.

Editura Polirom și Librăria Humanitas Galați vă invită sâmbătă, 25 martie, de la ora 15.00 la lansarea volumelor "Adevărul, mai frumos decât legenda" (Polirom, 2017) și "Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel" (Polirom, 2016) de Ion Dichiseanu. Gazda evenimentului va fi scriitoarea Angela Baciu. Lansarea se va încheia cu o sesiune de autografe.
La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaște la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriță și cântăreață celebră în acea vreme, și se îndrăgostește de ea la prima vedere. După puțin timp, când Sara ajunge la București pentru a susține o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Așa începe povestea lor de iubire. Ea rămâne o perioadă în România și îl însoțește peste tot, în restaurantele și cluburile din București, la teatru sau la filmări, dar și în excursii prin țară. Când primește propunerea de a juca într-un nou film, Sara pleacă în Spania și cere ca rolul principal masculin să-i fie dat lui Dichiseanu. Cum însă discuțiile actorului cu autoritățile române se prelungesc, cei doi nu se mai văd timp de opt ani...

„Trăiam ceva ca un miraj. Topiți unul dupa altul, nu vedeam și nu auzeam nimic, eram doar noi doi. Ca doi adolescenți... Nu am putut uita nici o clipă această dragoste nebunească și, așa cum s-a și dovedit, imposibilă.” (Ion Dichiseanu)
 După mai bine de patru decenii petrecute pe scena teatrului și pe platourile de filmare, Ion Dichiseanu își spune povestea vieții. După copilăria petrecută la Adjud alături de cei opt frați, urmează anii grei de război, când familia ajunge într-un lagăr din Austria. La întoarcerea în țară, Ion se înscrie, la sugestia tatălui său, la Politehnică, dar își dă repede seama că adevărata lui vocație este actoria și dă examen la IATC. Așa începe o carieră care îi va aduce celebritatea. Ion Dichiseanu ne delectează cu anecdote de pe platourile de filmare la Bătălia pentru Roma, Dincolo de barieră, Toate pânzele sus!, din călătoriile sale prin lume și de la întâlnirile cu vedete precum Jean-Paul Belmondo, Yves Montand, Omar Sharif sau Ursula Andress.