Din 1957 și până în prezent, fiecare spectacol cu Traviata a marcat evoluția instituției, opera devenind emblematică pentru teatrul gălățean, publicul reacționând cu entuziasm și interes de fiecare dată. Fiecare detaliu sonor a fost creat din perspectiva partiturii verdiene, astfel pentru a reda acel sunet lontano al orchestrei și a imagina atmosfera sălii de bal alăturate încăperii în care Violetta și Alfredo se întâlneau prima oară. În actul I, la sugestia maestrului Victor Dumănescu s-a folosit o imprimare, efect sonor ce accentuează credibilitatea scenei și emoția celor doi tineri îndrăgostiți. Aceeași tehnică am întâlnit-o și în actul al IV-lea, la Carnaval. Subtilitățile sonore ale Preludiului și parcursul orchestrei pe toată perioada derulării spectacolului au fost extrem de colorate, expresive, alerte sau dinamice, după indicațiile maestrului Victor Dumănescu, readucându-ne aminte, în momentele decisive, ce rol important îl are pauza în muzică, cum pregătește sau cum prelungește emoția sau starea.
Desigur, tot acest Regal nu ar fi fost posibil fără niște protagoniști de primă clasă. Soprana Manuela Ipate (Opera Națională din Iași), „una dintre cele mai bune Violette care au apărut în ultima perioadă”, după cum declara maestrul Victor Dumănescu în interviul de promovare, corespunde din toate punctele de vedere datelor personajului feminin întruchipat: versatilitate vocală, egalitatea emisiei în toate registrele, frumusețe, fragilitate, forță pasională. Interpretarea rolului a fost una de performanță pornind de la Sempre libera, plină de exuberanță, siguranță și claritate în coloraturi, trecând prin nuanțe dramatice în actul al II-lea, în duetul cu Germont – tatăl sau scena cu Alfredo, păstrând echilibrul între teatralitate și expresivitate în Addio del passato.
Vocea lui Florin Guzgă(Opera Națională din Iași) a cucerit prin lirismul său, prin frazele muzicale susținute cu grijă în Brindisi sau în Lunge da lei dar și prin tehnica impecabilă și strălucitoare cu do-ul plin de bravură din cabaletta O mio rimorso sau prin dramatismul și forța exprimate în actul al III-lea.
Pentru Constantin Lupu, Germont-tatăl a reprezentat întâlnirea cu primul rol de întindere, dificil de altfel, și care necesită o anumită experiență de scenă dar și de viață. Sub supravegherea maestrului Victor Dumănescu și împreună cu ceilalți doi parteneri, debutul lui Constantin Lupu a fost unul de mare succes, apreciind vocea sa pătrunzătoare, caldă și expresivă, dicția admirabilă și intervențiile sigure în dialogul marilor ansambluri muzicale din actul al III-lea sau din final. Apreciem prestația ansamblului coral, sub îndrumarea dirijorul Daniel Nistor, care a sunat omogen, precis și a dat viață scenelor mari prin dinamismul său și participarea intensă a fiecărui corist.
Așa cum arătam la început, orchestra a sunat omogen și a răspuns prompt baghetei maestrului Victor Dumănescu, surprinzând prin varietatea și finețea nuanțelor executate, solo-urile de clarinet (Gheorghe Constantinescu) și vioară (concert maestru Cornelia Gheorghiu) completând cu expresivitate discursul muzical. Actul al III-lea a fost colorat de prezența vie a baletului (maestra de balet Gabriela Gegea) în zingarelle, care a evoluat armonios și sincronizat.
La Traviata din cadrul ediției a XVI-a a Festivalului Internațional „Leonard” va rămâne cu siguranță un reper important al calității și profesionalismului colectivului Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, înscriindu-se ca o realizare de excepție în evoluția instituției.
Laura Sava - secretar muzical
