Finanţele execută silit pentru a patra oară firma de proiectări a CJ Galaţi

   Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi a decis să scoată la vânzare din nou sediul firmei de proiectări SC Consproiect, pentru datorii de aproape 400.000 de lei către bugetul de stat. Acţionarul majoritar la Consproiect este Consiliul Judeţului Galaţi, cu  98% dintre acţiuni, iar restul de două procente reprezintă participarea celor 65 de consilii locale din judeţul Galaţi. Președintele CJ, Eugen Chebac, spunea, în urmă cu o lună de zile, că bugetul public nu trebuie să susţină incompetenţa managementului  de la Consproiect, motiv pentru care a decis să desfiinţeze consiliul de administraţie al firmei de proiectări şi să numească un administrator unic şi un manager. Firma de proiectări se află din nou, însă, pe marginea prăpastiei. Asta pentru că aşa zisele măsuri, anunţate pe un ton grav de preşedintele CJ Galaţi, nu s-au dovedit, în final, decât vorbe goale. Finanţele au scos, pentru a patra oară, la licitaţie sediul Consproiect, iar dacă prima dată preţul de pornire era de 300.000 de lei, acum acesta s-a redus la doar 84.000 de lei. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 31 ianuarie 2012.

 

   Ţepuiţi de primăriile din judeţ
   Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Finanţelor Publice Galaţi, George Marinescu,  ne-a declarat că s-a luat în discuţie şi posibilitatea deschiderii procedurii de faliment, la Consproiect, pentru recuperarea datoriei către bugetul de stat, dar aceasta nu a fost pusă deocamdată în practică, deoarece firma de proiectări deţine bunuri ce pot fi vândute pentru acoperirea măcar a unei părţi din debit. Declinul Consproiect este surprinzător, pentru că ani de zile societate a avut pe mână milioane de euro din fonduri europene, dar banii au fost gestionaţi prost. Până în 2009, societatea a înregistrat profit de sute de mii de lei pe an şi aşa s-ar fi întâmplat şi în prezent, dacă conducerea firmei de proiectări nu s-ar fi apucat să transmită proiectele primăriilor din judeţul Galaţi, înainte să primească banii. Primarii şi-au făcut treaba şi au “uitat” să mai plătească, iar acum Consproiect are de încasat aproape 900.000 de lei, un detaliu ce nu o ajută prea mult pentru a se salva de la faliment.
   Silvia Cernov