Aproape 9.000 de siderurgişti gălăţeni lucrează fără CCM pe platforma ArcelorMittal

   Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a amânat pentru astăzi emiterea unui verdict legat de înregistrarea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) de la ArcelorMittal Galaţi, semnat doar de către liderii FSS Metarom şi cei ai Federaţiei Sindicale Solidaritatea Metal. Deşi reprezentanţii conducerii au depus încă de vineri toată documentaţia necesară CCM-ului, actul nu a fost înregistrat imediat, aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi. Şi asta pentru că ar exista anumite semne de întrebare legate de legitimitatea participării la negocieri a anumitor lideri de sindicat, care au negociat în calitate de reprezentanţi ai federaţiilor sindicale sau de reprezentanţi ai salariaţilor. În timp ce delegaţii administraţiei depuneau, vineri, CCM-ul pentru înregistrare, care prevedea o creştere de zero lei a salariilor, reprezentantul Federaţiei Naţionale Solidaritatea a Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber, a depus o adresă la ITM Galaţi în care a cerut neînregistrarea contractului. Liderul sindical a invocat faptul că unii dintre semnatari nu aveau dreptul legal să facă acest lucru. Ţinând cont că analiza documentaţiei depuse de conducerea Combinatului durează de câteva zile, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum, acesta ar putea fi un semn că ar fi anumite probleme legate de legalitatea lui şi, în consecinţă, contractul să nu fie înregistrat.

 

   Gheorghe Tiber acuză
   În adresa transmisă, vineri, conducerii ITM Galaţi, semnată de Gheorghe Tiber, Sindicatul National Solidaritatea al Metalurgistilor informează că  ArcelorMittal Galaţi încearcă şi de această dată să înregistreze un CCM în defavoarea salariaţilor.”In special, vă rugăm să constataţi că aşa-zişii reprezentanti ai salariatilor nu au ținut nicio adunare generală, aşa cum prevăd art. 221-224 din Codul Muncii,  şi  nu și-au îndeplinit obligaţia legală de a notifica toţi salariaţii ArcelorMittal Galaţi, nici individual şi nici colectiv, cu privire la necesitatea de a-și desemna reprezentanţii la negocierea CCM - (nu poate produce nicio dovadă reală în acest sens) - preferând şi alegându-şi cu mult timp înainte un grup de indivizi, care n-aveau si nu au nicio legitimitate şi nicio formă de legalitate , în detrimentul tuturor salariaţilor şi in avantajul propriu al patronului ”, se arată în adresa transmisă, vineri, către ITM Galaţi. Gheorghe Tiber, care luni a început procedurile de declanşare a conflictului de muncă la Combinat, ne-a declarat că a primit un răspuns, din partea conducerii, în care li s-a transmis că cererile legate de salarizare nu pot fi soluţionate şi că organizaţia sindicală pe care o conduce nu poate declanşa conflictiul de muncă, deoarece nu ar îndeplini condiţiile prevăzute de Legea Dialogului Social. ”În concluzie, sunt obligat să aştept răspunsul de la ITM Galaţi. Dacă contractul nu va fi înregistrat, cum ar fi şi normal, datorită gravelor vicii de legalitate asupra semnatarilor, nu vom mai depune conflictul pentru că el devine caduc. Dacă contractul va fi înregistrat la ITM, vom depune conflictul a doua zi, urmând ca în 7 zile să se organizeze concilierea. Totodată, voi fi nevoit să sesizez Ministerul Muncii cu privire la ilegalitatea înregistrării contractului colectiv de muncă la ITM, Galaţi pentru aceleaşi vicii de fond. Dacă actele solicitate în plus de ITM se referă la eventuale procese verbale de adunări generale, acestea nu au de unde să fie aduse pentru că niciun salariat din combinat nu ştie să fi avut loc asemenea adunări generale organizate de cei de la FSS. Dacă vor prezenta, prin absurd, asemenea procese verbale, acestea sunt clar falsuri şi vom sesiza organele de cercetare penală”, ne-a spus Tiber.

   Denis Petcu