AFDJ vinde nave pentru salariile compensatorii ale disponibilizaţilor

   Deşi ar fi trebuit să spună adio locului de muncă, nu mai puţin de 122 de angajaţi ai AFDJ Galaţi sunt în continuare salariaţi. Motivul acestui paradox îl reprezintă imposibilitatea asigurării fondurilor necesare plăţilor compensatorii celor 122 de angajaţi, care ar fi urmat să devinã şomeri, suma necesară ridicându-se la şase milioane de lei. „Cei 122 de angajaţi ar fi trebuit să plece, efectiv, la sfârşitul lunii trecute, iar fiecare dintre ei ar fi trebuit să primească, potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, un anumit număr de salarii, în funcţie de vechimea în muncă. Mai exact, între 12 şi 24 de salarii medii la nivel de unitate. Valoarea salariului mediu luat în calcul este de 2.438 de lei. Pentru acordarea plăţilor compensatorii este necesară suma de şase milioane de lei, bani care nu pot fi asiguraţi din veniturile proprii ale AFDJ Galaţi”, ne-a declarat liderul Sindicatului Independent Farul, Ştefan Frunză. Acesta susţine că reprezentanţii Ministerului Transporturilor, în a cărui ogradă se află AFDJ, s-au opus ca cele şase milioane de lei să fie alocate de la bugetul statului.

 

   Pe hârtie angajaţi mai puţini, în realitate – mai mulţi

   Ştefan Frunză ne-a mai spus că şefii AFDJ ar fi încercat să vândã, fără succes, mai multe nave, pentru a face rost de banii necesari acordării salariilor compensatorii celor 122 de angajaţi. Situaţia paradoxală de la AFDJ nu se opreşte însă aici. „Nici până la această dată, nu s-a aprobat Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al AFDJ, pe anul 2012. Lucrul cel mai surprinzător este că în proiectul de buget, care trebuie aprobat de către MInisterul Transporturilor, este prevăzut un fond de salarii aferent unui număr de 660 de salariaţi, luându-se ca bază de calcul numărul de angajaţi rezultat în urma unei disponibilizări, care nu a avut loc în realitate. Aşa s-a ajuns în situaţia de-a dreptul tragi-comică ca proiectul de buget să prevadă fondul de salarii doar pentru 660 de persoane, în timp ce, în realitate, societatea are 774 de salariaţi care vor trebui plătiţi până la sfârşitul anului”, ne-a mai declarat liderul sindical.

   Denis Petcu