PNL pierde pe mâna lui Stan: social-democraţii i-au pus botniţă primarului liberal

   PSD l-a cuminţit pe edilul-şef al municipiului Galaţi. Primarul Marius Stan şi-a luat angajamentul faţă de social-democraţi de a nu mai face presiuni asupra directorilor cu carnet roşu de partid. După modelul protocolului de coabitare încheiat între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, liderii de grup ai PNL, PSD şi PC din Consiliul Local au semnat, la finele săptămânii trecute, un protocol de „convieţuire” în apele tulburi ale politicii din interiorul USL. Conform documentului încheiat între viceprimarul Florin Popa (PSD) şi consilierii locali Mihai Manoliu (PNL) şi Eugen Găvan (PC), orchestrat de către city-managerul Aurel Vlaicu – mâna dreaptă a lui Marius Stan), primarul îi va menţine în funcţiile de conducere pe directorii numiţi de PSD în instituţiile din subordinea Consiliului Local. Ba mai mult, potrivit unor surse din interiorul PSD, după ce a fost pus subtil la zid cu o serie de licitaţii şi mai multe investiţii supraevaluate, edilul-şef liberal a cedat social-democraţilor două locuri ale PNL din Consiliile de Administraţie ale Administraţiei Pieţelor şi Parcului Industrial, fapt ce a stârnit nemulţumire în tabăra PNL. De altfel, consilierul local Mihai Manoliu a semnat protocolul fără a fi anunţat în prealabil de către Vlaicu sau Stan, fiind pus în faţa faptului împlinit şi neprimind niciun exemplar, ca şi alesul municipal din partea PC, Eugen Găvan.

 

   Ion Ionescu va conduce Ecosal de pe poziţia a doua

   După ce s-a bătut cu pumnul în piept că va face curăţenie la Ecosal - una dintre societăţile-puşculiţă ale PSD – Marius Stan a convenit cu PSD, la sfârşitul săptămânii trecute, ca Ion Ionescu să rămână, în continuare, la cârma societăţii finanţată din bani publici. Chiar dacă social-democratul Ionuţ Puchianu (consilierul personal al lui Stan) se va afla în fotoliul de director general, Ion Ionescu va ocupa postul de director adjunct, din care va putea conduce societatea după bunul său plac, dar şi a liderilor de partid care l-au propulsat, în urmă cu mai mulţi ani, la cârma Ecosal, instituţie penalizată, în repetate rânduri, de către inspectorii Curţii de Conturi Galaţi.

   Silvia Cernat