Fostul PP-DD-ist Samir Oancă va conduce filiala locală a PSR Galaţi

   Scena politică din Galaţi este mai bogată, începând de sâmbătă, cu o nouă formaţiune – Partidul Socialist Român (PSR) – al cărei lider este Samir Oancă, fostul preşedinte al PP-DD Tecuci. Nemulţumiţi de faptul că deputatul Eugen Chebac (preşedintele Organizaţiei Judeţene a PP-DD Galaţi) şi senatorul Nicolae Marin (secretarul executiv al aceluiaşi partid) au dizolvat conducerea PP-DD Tecuci, Samir Oancă împreună cu mai mulţi PP-DD-işti au părăsit formaţiunea politică şi s-au înscris în PSR. Fostul lider al PP-DD Tecuci, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai liberalului Daniel Ţuchel, îşi va da demisia, în următoarele zile, din Consiliul Local Tecuci, renunţând astfel la mandatul de consilier municipal. „Partidul Socialist Român a fost înfiinţat în urmă cu mai mult timp la nivel naţional, însă la Galaţi nu a funcţionat. Este o muncă teribilă la care mă înham, dar mizez pe sprijinul unor oameni de ispravă, care, dezamăgiţi de clasa politică, vor pentru cei mai tineri o schimbare. Dacă organizaţia judeţeană Galaţi nu va fi pe primul loc în partid la următorul set de alegeri, îmi voi prezenta demisa. Am sprijinul unor colegi din judeţ cu care am construit fostul partid”, a precizat Samir Oancă.

   Reamintim că liderii PP-DD Galaţi au fost acuzaţi că s-au aliat cu PNL la Tecuci şi, la comanda liberalilor, şi-au mazilit propriii membri de partid, după ce, în luna martie, Biroul Permanent Judeţean al PP-DD a decis dizolvarea Biroului Permanent Municipal al PP-DD Tecuci, compus din 19 membri, şi demiterea consilierului local Samir Oancă din funcţia de preşedinte al filialei tecucene a PP-DD. Fostul lider al PP-DD-iştilor tecuceni este convins că totul i se trage de la faptul că membrii filialei sale au demarat o acţiune de strângere de semnături în vederea organizării unui referendum pentru demiterea liberalului Daniel Ţuchel, primarul municipiului Tecuci.

   Corina Dobre