Expertiza medicală se mută de la DSP la fostul Inspectorat de Stat în Construcții

  După zeci de memorii ba la Consiliul Județului, ba la Primărie și Prefectură, dragostea cu sila dintre Direcția de Sănătate Publică și Serviciului de Expertiză Medicală este pe cale de a se sfârși. În cursul zilei de mâine, cele patru cabinete, din subordinea Casei Județene de Pensii, care deservesc populaţia judeţului Galaţi se vor muta în clădirea fostului Inspectorat de Stat în Construcții.

 

   Fără autorizație sanitară

  În primăvara lui 2010, cei patru medici și două asistente au fost somați în nenumărate rânduri, de către conducerea Spitalului de Urgenţă, să elibereze spaţiile din Ambulatoriul de specialitate al unităţii, întrucât clădirea trebuia să intre în lucrări de modernizare. Deoarece Spitalul de Urgenţă nu dispunea de spaţii libere, s-a decis mutarea celor patru cabinete, pentru o perioadă temporară, în câteva birouri ale Direcției de Sănătate Publică. Conform lui Valentin Boldea, șeful DSP, spațiile respective au funcționat tot timpul în regim de provizorat şi fără autorizaţie sanitară.

 

   Șeful DSP: ”Acum răsuflu ușurat!”

   Vestea că cele patru cabinete medicale se vor muta, în sfârșit, în alt imobil mulțumește atât conducerea Direcției de Sănătate Publică, cât și reprezentanții Casei Județeane de Pensii. „Se mută în clădirea unde a fost Inspectoratul de Stat în Construcții. Acum răsuflu ușurat. Erau foarte mulți pacienți care deranjau activitatea instituţiei. Nu se putea lucra în asemenea condiții. Plus că acele cabinete nu aveau autorizație sanitară, sub ochii mei. Casa de Pensii nici măcar nu contribuia la plata utilităţilor pentru aceste cabinete”, a spus dr. Boldea. Ana Denis Aramă, directorul Casei Judeţene de Pensii şi alte Asigurări Sociale Galaţi, instituţie din structura căreia face parte Serviciul de Expertiză Medicală, susţine că deja mobilierul a fost instalat, urmând ca în cursul zilei de mâine să se mute efectiv. ”Ne bucurăm că am găsit acest spațiu. Ne-am săturat de câte memorii am făcut către autoritățile gălățene. O să fie mai greu, o perioadă, cu pacienții. Mulți nu vor ști unde să ne găsească. Să sperăm că vom trece și peste asta”, a spus Ana Denis Aramă.

 

   Un serviciu indispensabil

   Activitatea cabinetelor de expertiză medicală nu are un caracter privat, ci public. Ele deservesc întreaga populaţie a judeţului, precum şi pacienţii internaţi în spitalele din Galaţi, dar cu domiciliul în alte judeţe. De asemenea, în atribuțiile celor patru medici-experţi intră emiterea deciziilor de pensionare de boală, stabilirea gradului de invaliditate, expertizarea invalizilor, expertizarea capacităţii de muncă a beneficiarilor Legii 416, emiterea de avize, în cazul pensionarilor internaţi în azile de bătrâni, prelungirea concediilor medicale de peste 90 şi 183 de zile, precum şi acordarea drepturilor compensatorii în cazul accidentelor de muncă. Medicii serviciului de expertiză medicală asigură, periodic, consultaţiile pentru 11.000 de persoane.

   Sergiu Damian