Centru modern de recuperare și întreținere kinetică – la Facultatea de Sport

   În calitate de inițiator al acestui proiect, cât și ca profesor titular, alături de colegii săi, dr. Paul Ichim a inaugurat, astăzi, Centrul de recuperare și întreținere kinetică din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport. “Este unul dintre exemplele de reușită datorită tenacității și energiei unui om. Dânsul a realizat acest proiect, ceilalți am fost auxiliari și nu ne-am opus”, a declarat fostul rector al Universității “Dunărea de Jos”, Viorel Mânzu, la adresa dr. Paul Ichim. Dacă, la început, s-a vrut a fi doar o bază de practică pentru studenții de la kineto-terapie, rezultatul se pare că este peste așteptările celor implicați în proiect. Modern și dotat cu aparatură de ultimă generație, centrul va fi folosit atât de studenți, pentru practică, de sportivii accidentați, cât și de persoanele din afară care doresc să se recupereze în urma unor afecțiuni sau doar să se relaxeze. Fiecare activitate desfășurată în cadrul acestuia este atent supravegheată de personalul specializat, iar doritorii pot să urmeze un anumit program, însă doar după ce prezintă un aviz medical.

   Prețurile vor varia, în funcție de numărul de proceduri și de numărul de zile. Mai multe informații referitoare la acest centru vor fi publicate atât pe site-ul Facultății de Educație Fizică și Sport, cât și pe pagina de facebook a acestuia, Kineto-Ugal.

   Cătălina Enache