Scandal între IMM-işti şi sindicalişti la Prefectură

   Comisia de dialog social, de ieri, a fost una cu scântei. Preşedintele Patronatului Intreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) Galaţi, Marian Filimon, a criticat dur guvernul USL, în special pe social-democraţi, în frunte cu premierul Victor Ponta, pe care i-a acuzat că ar dori restauraţia sindicală. După ce a afirmat că nu este responsabilitatea membrilor comisiei de dialog social să discute pe marginea modificărilor unor acte normative precum Codul Muncii, Legea Dialogului Social, Legea patronatelor - lucru cu care şi liderii de sindicat prezenţi au fost de acord - Marian Filimon a afirmat că USL doreşte schimbarea „pe genunchi” a unor legi importante, pentru a respecta protocolul încheiat, atunci când erau în opoziţie, cu organizaţiile sindicale. „Ceea ce se întâmplă la Prefectură este un fapt fără precedent, iar intenţia celor de la Putere, de a modifica pe picioare nişte legi importante, reprezintă, de fapt, realizarea unei restauraţii sindicale. Ce caută reprezentanţii sindicatelor în ministere, unde au fost puşi în diferite funcţii, şi cum poate fi imparţial Liviu Pop, care a fost lider, iar acum ministru? Sindicaliştii spun patronilor, la şedinţele dialogului social de la Bucureşti, să facă ciocu’ mic pentru că au venit ei acum la putere, înjură şi ameninţă ca la uşa cortului”, a spus Filimon. Şeful IMM-urilor a precizat că patronatele nu se simt reprezentate de niciunul dintre cele trei partide care alcătuiesc USL şi că PSD-ul greşeşte, la fel ca şi Victor Ponta, accentuând bazinul electoral al partidului ca aparţinând pensionarilor, casnicelor sau funcţionarilor. „Una zice şi alta fumează. Zice să deblocăm locomotiva economică, dar unde şi cum şi când? Cu amnistie fiscală de un miliard de euro? Se vorbeşte despre salariul minim şi de creşteri salariale ca şi cum Guvernul este angajator, este patron. Nu se mai vorbeşte de productivitate, de retehnologizare, de investiţii”, a spus Marian Filimon. Şi liderii de sindicat prezenţi la Prefectură, respectiv Gheorghe Tiber (Solidaritatea) şi Romică Gârneaţă (Carte Alfa), au spus că propunerile de modificare a legilor sunt deja discutate la Bucureşti şi că nu este rolul comisiei de dialog social să facă acest lucru. Una peste alta, şedinţa, a cărei desfăşurare s-a remarcat prin contrele verbale între sindicalişti şi patronate, s-a terminat fără niciun rezultat. Adică mult zgomot pentru nimic. Asta, deoarece ministrul delegat al Dialogului Social, Liviu Pop, a decis organizarea în ţară a unor astfel de şedinţe extraordinare la nivelul prefecturilor, scopul fiind, probabil, acela de a mai aduce nişte procente la alegerile electorale candidaţilor USL.

   Denis Petcu