Siderurgiştii sunt înscrişi cu forţa într-un sindicat ”galben”

   Aceasta este acuzaţia adusă de liderul Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber, care îi acuză pe unii reprezentanţi ai conducerii că ar comite abuzuri, fapt pe care îl va sesiza în scris procurorilor. „Au fost angajaţi, acum, 180 de oameni, pe perioadă determinată, care vor lucra la laminoare. Din informaţiile pe care le am, domnul Covrig i-a înscris automat pe toţi cei 180 de noi angajaţi în sindicatul Siderurgistul, sindicat care este aservit reprezentanţilor care susţin conducerea franceză. I-am spus domnului Covrig că nu este corect ceea ce a făcut şi l-am anunţat că voi mai face o plângere penală pentru abuz în serviciu. Acei oameni au fost înscrişi automat, în baza de date a Combinatului, ca membri ai sindicatului Siderurgistul, un sindicat care face jocurile conducerii, pentru ca liderii să primească cotizaţii pe care le cheltuie fără să dea socoteală membrilor de sindicat. Un alt scop al acestei manevre l-ar reprezenta creşterea numărului membrilor acestui sindicat, în condiţiile în care, potrivit informaţiilor mele, în ultima vreme mulţi siderurgişti s-au retras din acest sindicat, mai exact după finalizarea negocierilor Contractului Colectiv de Muncă, atunci când liderii au semnat contractul fără să obţină nicio creştere salarială”, ne-a declarat Gheorghe Tiber. Acesta susţine că unii dintre noii angajaţi i s-au plâns de faptul că s-au trezit înscrişi în sindicatul respectiv .

   Denis Petcu