Pluta de 1500 de PET-uri a trecut prin Galați, în drum spre Gura Portiței

   Duminică, 18 august 2013, cei șase tineri care au pornit din Călărași pe o plută realizată din peste 1500 de PET-uri au ajuns în Galați. Ei au oprit în port în jurul orei 20:00 și, în această dimineață, imediat după răsăritul soarelui, au pornit spre Isaccea.

   Demersul  face parte din proiectul  P.E.T.  RAFTING PROJECT, început în 2011 și aflat anul acesta la a doua ediție. La prima ediție, pluta a parcurs peste 350 de km în 12 zile, de la Stelnica la Sfântul Gheorghe. Echipajul  plutei și susținătorii proiectului  își propun, pe lângă acțiunea de ecologizare și de atragere a atenției asupra poluării Deltei și a Dunării, să descopere cât mai multe locuri, comunități și povești ale Dunării și să le ducă mai departe.

Cei șase plutași sunt: Iulian Nichita (Stelnica, Ialomița), Cristian Pușcașu, Ciprian Costan, (Fetești, Ialomița) Marius Lalu (Făcăeni,  Ialomița), Radu Șeptelici (Onești, Bacău) și Adrian Dumitrașcu (Călărași, Călărași).

   Ei au început să navigheze pe Dunăre, de la Călărași, pe data de 12 august, și plănuiesc să parcurgă peste 400 de km în două săptămâni, până la Gura Portiței. Pe drum, se vor opri prin comunitățile și orașele de pe malul Dunării și vor încerca să adune cât mai multe povești și să cunoască oamenii de pe malul Dunării.

   Construcția plutei a durat trei zile, la Baza Nautică din Călărași, unde cei șase tineri au fost ajutați de peste douăzeci de prieteni și voluntari, care au contribuit atât la colectarea PET-urilor și la strângerea materialelor necesare, cât și la construcția propriu-zisă a ambarcațiunii, urmând să îi însoțească pe traseu de pe mal și să îi întâmpine în localitățile în care aceștia vor poposi.

   În funcție de condițiile meteorologice, următoarele opriri importante ale echipajului vor avea loc la Isaccea, Tulcea, Mahmudia și Jurilovca.