Jurnaliştii protestează împotriva tehnicii „pumnul în gură” utilizată de către CSM

   ActiveWatch-AMP, Centrul Român de Jurnalism de Investigație şi Centrul pentru Jurnalism Independent condamnă lipsa de transparență și de consultare a conducerii CSM cu privire la noul ghid pentru relația justiție – mass-media. Organizațiile semnatare cheamă jurnaliștii să protesteze, marți, împotriva adoptării acestui ghid fără consultarea profesioniștilor mass-media. Mai mulți membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au făcut public, la sfârșitul zilei de joi, 17 mai, conținutul unui document ce își propune să reglementeze relația dintre mass-media și sistemul judiciar. Anunțul nu a fost făcut de vreun comunicat oficial al CSM și nici nu a fost postat pe site-ul acestei instituții. Intervalul oferit spre dezbatere publică de către CSM pentru acest proiect, care ar urma să asigure transparența actului de administrare a justiției, a fost de o zi de lucru; proiectul urma să fie evaluat luni, în comisia dedicată proiectului, marți urma să fie votat în plenul CSM, iar miercuri lansat public în compania experților olandezi care au contribuit la elaborarea textului.

   Adoptarea acestui document într-un regim cvasi-ocult, fără consultarea consistenta a părților interesate (jurnaliștii și asociațiile de media), nemenționarea “interesului public” în corpul documentului, precum și propunerile extrem de restrictive privind accesul presei la dosare, ne face să suspectăm că procesul a fot realizat fără bună credință, cu scopul de a îngreuna accesul presei și al publicului la informații privind funcționarea actului de justiție și pentru a asigura o bună imagine a justiției.

   ”Cerem CSM să prelungească cu cel puțin o lună termenul votării acestui ghid și să supună documentul unui proces deschis de consultare publică. În acest sens, AW-AMP, CRJI și CJI își oferă disponibilitatea de a facilita acest proces, prin coordonarea relației cu organizațiile de media și colectarea propunerilor venite din zona presei.

Facem un apel către jurnaliștii interesați să protesteze împotriva adoptării noului ghid în forma actuală şi să îşi manifeste public interesul prin prezenţă marți, 22 mai, orele 10.00, în fața sediului CSM.

   De asemenea, facem un apel către Ambasadei Regatului Unit al Țărilor de Jos, care a finanțat proiectul în cadrul căruia a fost redactat acest ghid, să accepte prelungirea termenului de adoptare a ghidului cu cel puțin o lună, astfel încât documentul să parcurgă procesul unei consultări publice autentice”, apelează cele trei organizații. 

   C.D.